Common use of Protecția datelor Clause in Contracts

Protecția datelor. 10.1 Organizația beneficiară va furniza participantului declarația de confidențialitate relevantă pentru prelucrarea datelor sale personale înainte ca acestea să fie codificate în sistemele electronice de gestionare a mobilităților Erasmus+. 10.2 Toate datele personale conţinute în contract vor fi prelucrate în concordanţă cu Regulamentul (CE) Nr. 2018/1725 a Parlamentului European şi a Consiliului European asupra prelucrării şi utilizării datelor personale de către insţituţiile şi organismele Uniunii Europene. Aceste date vor fi prelucrate numai în legătură cu implementarea contractului și urmărirea acestuia de către beneficiar, Agenția Națională din România şi Comisia Europeană, fără a prejudicia posibilitatea transmiterii acestor date către organismele responsabile de verificare şi audit în concordanţă cu legislaţia UE (Curtea Auditorilor şi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)). Participantul are posibilitatea, prin cerere scrisă, să obțină accesul la datele sale personale și să corecteze orice informație care este incorectă sau incompletă. El/ea trebuie să adreseze orice întrebare referitoare la procesarea datelor sale personale către organizația beneficiară și/sau Agenția Națională. Participantul poate depune o plângere împotriva procesării datelor sale personale către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor cu privire la folosirea datelor de către Comisia Europeană.

Appears in 1 contract

Sources: Contract Financiar

Protecția datelor. 10.1 7.1 Organizația beneficiară va furniza participantului persoanei însoțitoare declarația de confidențialitate relevantă pentru prelucrarea datelor sale personale înainte ca acestea să fie codificate în sistemele electronice de gestionare a mobilităților Erasmus+. 10.2 7.2 Toate datele personale conţinute în contract vor fi prelucrate în concordanţă cu Regulamentul (CE) Nr. 2018/1725 a Parlamentului European şi a Consiliului European asupra prelucrării şi utilizării datelor personale de către insţituţiile şi organismele Uniunii Europene. Aceste date vor fi prelucrate numai în legătură cu implementarea contractului și urmărirea acestuia de către beneficiar, Agenția Națională din România şi Comisia Europeană, fără a prejudicia posibilitatea transmiterii acestor date către organismele responsabile de verificare şi audit în concordanţă cu legislaţia UE (Curtea Auditorilor şi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)). Participantul . 7.3 Persoana însoțitoare are posibilitatea, prin cerere scrisă, să obțină accesul la datele sale personale și să corecteze orice informație care este incorectă sau incompletă. El/ea trebuie să adreseze orice întrebare referitoare la procesarea datelor sale personale către organizația beneficiară și/sau Agenția Națională. Participantul Persoana însoțitoare poate depune o plângere împotriva procesării datelor sale personale către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor cu privire la folosirea datelor de către Comisia Europeană.

Appears in 1 contract

Sources: Contract Financiar În Cadrul Programului Erasmus+ Pentru Persoana Însoțitoare

Protecția datelor. 10.1 11.1 Organizația beneficiară va furniza participantului declarația de confidențialitate relevantă pentru prelucrarea datelor sale personale înainte ca acestea să fie codificate în sistemele electronice de gestionare a mobilităților Erasmus+. 10.2 11.2 Toate datele personale conţinute în contract vor fi prelucrate în concordanţă cu Regulamentul (CE) Nr. 2018/1725 a Parlamentului European şi a Consiliului European asupra prelucrării şi utilizării datelor personale de către insţituţiile şi organismele Uniunii Europene. Aceste date vor fi prelucrate numai în legătură cu implementarea contractului și urmărirea acestuia de către beneficiar, Agenția Națională din România şi Comisia Europeană, fără a prejudicia posibilitatea transmiterii acestor date către organismele responsabile de verificare şi audit în concordanţă cu legislaţia UE (Curtea Auditorilor şi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)). . 11.3 Participantul are posibilitatea, prin cerere scrisă, să obțină accesul la datele sale personale și să corecteze orice informație care este incorectă sau incompletă. El/ea trebuie să adreseze orice întrebare referitoare la procesarea datelor sale personale către organizația beneficiară și/sau Agenția Națională. Participantul poate depune o plângere împotriva procesării datelor sale personale către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor cu privire la folosirea datelor de către Comisia Europeană.

Appears in 1 contract

Sources: Contract Financiar