Contract
C. N . S. C.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, ..., România, CP 030084, CIF ▇▇▇▇▇▇▇▇
Tel. ▇▇ ▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇ Fax. ▇▇ ▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇, ▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇.▇▇▇▇.▇▇
În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea
D E C I Z I E
Nr. .../.../...
Data: ...
Prin contestaţia nr. 6150/28.10.2015, înregistrată la CNSC sub nr. 20893/29.10.2015, aparţinând SC ... SRL, cu sediul social în ..., ..., ..., şi domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la punctul de lucru din
..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin ...- administrator şi director general, înaintată împotriva comunicării rezultatului procedurii de atribuire nr. 2344/23.10.2015, emis de ..., cu sediul în ..., ..., ..., în calitate de autoritate contractantă în procedura, cerere de oferte offline, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare, având ca obiect „Simulator talere tir sportiv”, cu invitaţie de participare nr. .../..., s-a solicitat Consiliului, ...i, anularea tuturor actelor ce au stat la baza emiterii şi transmiterii acestor decizii, precum şi a tuturor actelor subsecvente, obligarea la reevaluarea ofertei depuse de SC ... SRL şi emiterea unui nou raport de atribuire, cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a acestei oferte, iar, în subsidiar, anularea procedurii.
În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
DECIDE:
Admite contestaţia, anulează raportul procedurii nr. 2343/23.10.2015, emis de ..., în partea dedicată desemnării câştigătoare a ofertei SC ... SRL, precum şi adresa de comunicare a rezultatului procedurii de achiziţie publică nr. 2344/23.10.2015, ca act subsecvent.
Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 11 zile de la primirea prezentei, prin reevaluarea ofertei SC ... SRL, sub aspectul admisibilităţii ei, conform celor reţinute în motivarea ce urmează.
Obligatorie.
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.
MOTIVARE
În luarea deciziei, s-au avut în vedere următoarele:
Prin contestaţia nr. 6150/28.10.2015, înregistrată la CNSC sub nr. 20893/29.10.2015, SC ... SRL atacă comunicarea rezultatului procedurii de atribuire nr. 2344/23.10.2015 emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii amintite, considerând că îi este afectat interesul de a câştiga contractul în cauză, în condiţiile în care oferta depusă de SC ... SRL, declarată admisibilă şi câştigătoare, nu îndeplineşte criteriile de calificare şi anumite cerinţe tehnice, iar autoritatea contractantă nu a aplicat criteriile de calificare în mod egal, nediscriminatoriu, creând avantaje evidente ofertantei declarată câştigătoare, prin neglijarea cerinţelor din fişa de date a achiziţiei, printr-o evaluare tehnică sumară şi ascunderea faptului că societatea a fost implicată în redactarea specificaţiilor tehnice şi că sunt încălcate condiţiile referitoare la evitarea conflictului de interese, fiind afectată concurenţa reală.
Contestatoarea consideră că oferta SC ... SRL trebuia respinsă deoarece se încadrează în prevederile art. 181 lit. c1) din OUG nr. 34/2006, motivat de faptul că ofertantul a îndeplinit necorespunzător contractul aferent anunţului de atribuire nr. 160489/24.10.2012, angajându-se să livreze produse pe care nu le-a mai putut livra, nici în configuraţia contractată, nici în termenul contractual impus (31.12.2013), iar autoritatea contractantă a contactat-o, rugând-o să îi furnizeze acesteia produsele pe care nu le mai putea livra.
De asemenea, contestatoarea consideră că oferta SC ... SRL trebuia respinsă pentru încadrarea în situaţiile prevăzute la art. 691 din OUG nr. 34/2006, societatea fiind nucleul unui grup de companii şi de interese format din aceasta, SC ... SRL,
..., ai cărui coordonatori principali sunt ▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇ şi fiica acestuia, ▇▇▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇ (fostă Tudoran), persoana care a reprezentat ofertanta la şedinţa de deschidere a ofertelor.
În susţinere, contestatoarea precizează că SC ... SRL a participat la stabilirea specificaţiilor tehnice pentru simulator, organizând o serie de prezentări pentru acesta, inclusiv pentru ..., uzând de relaţia de afiliere existentă între ... şi autoritatea contractantă, în perioada în care se pregătea procedura de achiziţie publică în cauză, specificaţiile fiind în întregime "împrumutate" de la produsul promovat de ofertanta declarată câştigătoare, deşi pentru tir la talere există simulatoare mult mai performante.
În acest context, arată contestatoarea, conform statutului ..., aceasta exercită o putere de autoritate tutelară asupra ..., care este bazată pe relaţii pecuniare, vot în adunarea generală, şi care poate merge până la sancţiuni, excluderi, etc. (în pagina de internet a ..., la secţiunea „Structuri afiliate”, se găseşte ca membru, la poziţia 21, ...).
Astfel, conform spuselor contestatoarei, ... îşi desfăşoară activitatea în ... (ce aparţine lui ▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇), construit de către SC ... SRL, fiind avizat şi omologat de către federaţie ....
De asemenea, afirmă petenta-contestatoare, SC SRL are ca asociat unic şi
administrator pe ▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇ (conform certificatul constatator emis de ONRC), sediul societăţii este în ..., ... (sediul ..., al celui de ... SRL), SC SRL figurează ca
importator de echipamente de tir la talere, iar în catalogul FIOCCHI MUNIZIONI 2014/2015, adresa de contact este ▇▇▇▇@▇▇▇▇▇▇▇.▇▇, adică adresa
doamnei ▇▇▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇ existând posibile relaţii comerciale între ... şi această companie, controlată de SC ... SRL.
În aceste condiţii, apreciază contestatoarea, datorită relaţiilor existente între autoritatea contractantă şi ofertantul SC ... SRL, procedura se află în situaţia prevăzută de art. 67, art. 69 şi art. 691 din OUG nr. 34/2006.
Totodată, contestatoarea învederează şi încălcarea de către autoritatea contractantă a prevederilor art. 66 din OUG nr. 34/2006, prin neevitarea situaţiilor care au determinat apariţia conflictului de interese şi manifestarea concurenţei neloiale, precum şi încălcarea principiului tratamentului egal şi cel al nediscriminării. Aceste manifestări, susţine contestatoarea, s-au concretizat şi prin încercarea autorităţii contractante de a-i solicita clarificări, într-un mod abuziv şi nelegal, prin adresa nr. 2286 din 15.10.2015, în care, la punctul 2, se menţionează "explicarea faptului că la experienţa similară figurează S.C. ... S.R.L., care este şi contracandidat”, faţă de care SC ... SRL a formulat o notificare prealabilă exercitării căilor de atac, urmarea căreia ... a revocat actul notificat şi a emis un altul conform prevederilor legale, adresa nr. 2306 din 19.10.2015, din care lipseşte întrebarea referitoare la participarea SC ... SRL în procedură, ceea ce, în opinia petentei, indică conflictul de interese şi confirmă, suplimentar, faptul că ... are cunoştinţă de
încălcarea prevederilor art. 691 din OUG nr. 34/2006.
Contestatoarea consideră că prin solicitarea de clarificări doar către aceasta, care, în opinia sa, nu a avut nicio relevanţă în evaluarea ofertei, autoritatea contractantă a încălcat principiul tratamentului egal şi cel al nediscriminării, deşi evaluarea ofertei SC ... SRL nu se putea face fără solicitare de clarificări.
În continuarea expunerii sale, contestatoarea arată că reaua credinţă şi părtinirea de care a dat dovadă autoritatea contractantă în întreaga derulare a procedurii, reiese şi din menţiunea referitoare la exercitarea căilor de atac, făcută în actul atacat, prin indicarea ca termen de contestare perioada de 10 zile, respectiv 02.11.2015, încercând să inducă în eroare, având în vedere că termenul legal se împlineşte în data de 28.10.2015.
În altă ordine de idei, contestatoarea susţine că oferta depusă de SC ... SRL trebuia respinsă pentru neîndeplinirea cerinţei privind obiectul de activitate, solicitată la cap. III.2.1.b) „Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale”, din certificatului constatator rezultând că aceasta nu are în obiectul de activitate furnizarea/comercializarea de "simulatoare de formare" şi nici codurile CAEN referitoare la aceste activităţi, relaţiile existente între autoritatea contractantă şi ofertantă afectând obiectivitatea evaluării.
De asemenea, contestatoarea consideră că oferta SC ... SRL trebuia respinsă întrucât nu îndeplineşte cerinţa privind cifra de afaceri solicitată şi nici nu a demonstrat că cifra de afaceri provine din contracte de furnizare de produse având codul CPV indicat de autoritatea contractantă, în realitate, cifra de afaceri a societăţii provenind din contracte de lucrări şi pentru alte tipuri de produse decât cele care fac obiectul contractului.
Nici cerinţa privind experienţa similară nu a fost îndeplinită de ofertantul declarat câştigător, afirmă petenta, nici valoric, nici prin raportare la data limită de deschidere a ofertelor. Astfel, petenta apreciază că în cazul existenţei unui contract de furnizare, efectuat între SC ... SRL şi clubul sportiv membru al grupului de interese menţionat, acesta nu poate fi reţinut ca o îndeplinire a criteriului, eventualele furnizări nefiind demonstrate conform cerinţei.
În condiţiile expuse, subliniază contestatoarea, ofertantul a completat
formularul nr. 7 „Declaraţie privind îndeplinirea cerinţelor de calificare” în mod voit fals, atestând date neconforme realităţii.
Totodată, afirmă petenta, oferta SC ... SRL nu îndeplineşte cerinţele caietului de sarcini, conform specificaţiilor tehnice impuse, simulatorul de tip ▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇ sau echivalent se utilizează cu o replică de puşcă calibrul 12 (asemănătoare armelor folosite în competiţiile de talere) de min. 1,5 kg - max. 1,8 kg, care trebuie incluse în completul de livrare câte 2 buc. pentru fiecare simulator, iar pagina de internet a fabricantului SimWay din Suedia indică faptul că acesta nu are în oferta de arme pentru simulator o armă care să corespundă cerinţei impuse. Astfel, din lista de preţuri 2015, reiese că arma de bază care se foloseşte cu simulatorul este o „gevăr" - puşcă cu ţeavă ghintuită cu glonţ, adică o carabină, în termeni sportivi, care, în probele de talere se trage cu puşti cu ▇▇▇▇▇, nu este asemănătoare cu o puşcă calibrul 12. De asemenea, analiza acestei liste de preţuri indică şi faptul că ▇▇▇▇▇▇ ar putea oferi o „hagelgevăr"-puşcă cu ţeavă lisa, puşcă cu ▇▇▇▇▇. Din comunicările avute cu utilizatorii acestui sistem, a rezultat că această replică nu era disponibilă, la momentul pregătirii ofertei, fiind un proiect. Însă, chiar în eventualitatea în care ar fi fost ofertată, aceasta nu este conformă cerinţei de greutate, deoarece cântăreşte cca. 3 kg.
Referitor la replica de carabină, care este utilizată şi în prezentările făcute publice de către SC ... SRL, contestatoarea consideră că aceasta nu îndeplineşte nici cerinţa de a fi o puşcă calibrul 12, asemănătoare celor utilizate în competiţiile de talere, nici cerinţa de greutate, aceasta cântărind cca. 2,5 kg.
Contestatoarea prezumă că este posibil ca simulatorul cu care au fost făcute prezentările publice să fie unul dintre cele ce trebuiesc livrate către ..., care a încercat să direcţioneze contractul către SC ... SRL.
Astfel, în acest context, petenta - contestatoare apreciază că nu există o evaluare efectivă a modalităţii de îndeplinire a cerinţei referitoare la replica de armă ce se furnizează de către SC ... SRL, deşi modul de îndeplinire a cerinţei trebuia verificat.
Pentru motivele arătate, constestatoarea solicită, ...i, anularea tuturor actelor ce au stat la baza emiterii şi transmiterii acestor decizii, precum şi a tuturor actelor subsecvente, obligarea la reevaluarea ofertei depuse de SC ... SRL şi emiterea unui nou raport de atribuire, cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a acestei oferte, iar, în subsidiar, anularea procedurii, în măsura în care se apreciază că abaterile legale, erorile şi omisiunile nu mai pot fi corectate, fără încălcarea legii şi a principiile achiziţiilor publice.
În susţinerea cererilor, contestatoarea invocă documentaţia de atribuire şi dispoziţiile OUG nr. 34/2006 şi HG nr. 925/2006.
Prin adresa ▇▇. 6232/19.11.2015, înregistrată la CNSC cu nr. 22607/19.11.2015, urmare a studierii dosarului cauzei, SC ... SRL a transmis Consiliului „Concluzii scrise”, arătând că documentele studiate demonstrează faptul că toate susţinerile sale privind neîndeplinirea criteriilor de calificare de către oferta
... SRL sunt întemeiate.
Referitor la îndeplinirea necorespunzătoare a contractului aferent anunţului de atribuire nr. 160489/24.10.2012 de către SC ... SRL, contestatoarea subliniază că data finalizării acestuia (14.03.2014) excede datei limită de predare a obiectivului contractat de către ... (31.12.2013), ceea ce demonstrează întârzierea contractuală. Astfel, afirmă petenta, chiar dacă documentul constatator nr. 1587259/26.03.2014 arată că îndeplinirea contractului a fost
corespunzătoare, documentul nu respectă modelul impus, neavând toate rubricile, nu menţionează creşterea de preţ din declaraţia privind experienţa similară şi nici existenţa unui amendament care să fi fost încheiat.
În susţinerea solicitării de respingere a ofertei SC ... SRL pentru neîncadrarea în situaţiile prevăzute la art. 691 din OUG nr. 34/2006, contestatoarea arată că, prin solicitarea de clarificări nr. 2287 din 15.10.2015, adresată ofertantului în discuţie, autoritatea contractantă a încălcat principiului tratamentului egal şi al nediscriminării, creându-i acestuia un avantaj evident şi derulând o evaluare favorizantă.
În context, petenta arată că prin această solicitarea de clarificări, i se cere SC
... SRL să depună certificatul de atestare fiscală care să ateste îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată la bugetul local, ceea ce înseamnă că documentul obligatoriu nu a fost depus odată cu oferta, la data limită impusă, aspect care, în doctrina constantă a CNSC a fost considerat inadmisibil, fiind echivalent cu o completare a ofertei după data limită de depunere şi o prelungire nepermisă a acesteia. Totodată, rezultă că i s-a solicitat ofertantului să redepună certificatul constatator nr. 329800/08.09.2015, deşi acesta exista în ofertă.
Astfel, menţionează contestatoarea, autoritatea contractantă conchide că SC
... SRL îndeplineşte cerinţa privind obiectul de activitate, indicând codul CAEN 4764 ca fiind cel relevant în speţă, în condiţiile în care certificatul constatator nr. 329800/08.09.2015 nu conţine acest cod CAEN, el regăsindu-se doar în fişa furnizare informaţii extinse, fără a fi individualizat de către ofertant în vreun fel.
Conform opiniei contestatoarei, codul CAEN 4764 nu este corespunzător şi nu demonstrează îndeplinirea cerinţei de calificare, neavând legătură cu obiectul contractului, din descrierea codului rezultând că se referă la "comerţ cu amănuntul al echipamentelor sportive", şi că acesta a fost ales de către comisia de evaluare, el nefiind indicat de către ofertant, în documente evidenţiindu-se codurile: 4120, 4322, 4329, 7111 şi 7112.
În acest sens, contestatoarea evocă decizia CNSC nr. ... şi sentinţa civilă definitivă a Curţii de Apel ... nr. 3809/2015, dată în dosarul nr. 3420/2/2015, preluată de către Consiliu în motivarea deciziei nr. ....
Privitor la cifra de afaceri, contestatoarea afirmă că din documentele prezentate de către SC SRL în aplicarea procedurii, nu rezultă o defalcare a cifrei
de afaceri, astfel încât să se poată decela de către comisia de evaluare modalitatea de îndeplinire a cerinţei, mai ales că, fiind o societate de construcţii, se impunea aceasta.
SC susţine că experienţa similară a ofertantului declarat câştigător provine
din contracte de lucrări şi pentru alte tipuri de produse decât cele privind obiectul contractului în cauză, respectiv, contractul nr. 56/07. 09.2012, încheiat cu UM 0929
... (nu cu UM 0466 după cum eronat indică autoritatea contractantă) este un contract de lucrări, nu de furnizare, aspect demonstrat de documentele depuse în probă şi contrasemnate de către beneficiar. În cadrul lucrărilor respective au fost montate şi unele dispozitive pentru antrenamentul la tragere, dar, conform formularului nr. 10, aceste dispozitive de ţintă sunt destinate tragerilor „de luptă cu muniţie reală”, în timp ce simulatorul nu se foloseşte cu muniţie reală, ci cu foc simulat prin rază laser.
Mai mult, subliniază petenta, din răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 2320/20.10.2015, se observă modul neconform realităţii în care SC SRL
prezintă experienţa sa similară prin prisma documentului probant:
„furnizarea de elemente similare poate fi găsită la punctele 4, 5, 6 - sistem de ţinte integrate cu soft de comandă pentru simulări de tragere personalizabile (Software tactic de antrenament Smart Range)”, indicând elementul „software” ca fiind produsul similar simulatorului.
Or, susţine petenta, cerinţa vizează produse similare, nu elemente similare, la punctul 4 din „Specificaţiile tehnice” se arată că aceasta este pentru un software de simulare, nu pentru un software de control/comandă, deci SC ... SRL recunoaşte direct că softul pe care încearcă să îl prezinte drept simulator este doar un element al unui sistem de produse, nu produsul în sine, soft-ul fiind de comandă şi nu soft de simulare.
În acelaşi timp, menţionează contestatoarea, în centralizatorul depus în probă, nu se regăseşte prezentarea făcută de SC ... SRL „sistem de ţinte integrate cu soft de comandă pentru simulări de tragere personalizabile (Software tactic de antrenament Smart Range)”, ci produsele „ţinte ofertă" şi „sist smart range", deci, chiar clientul beneficiar nu a solicitat un sistem de simulare de tragere, ci doar ţinte.
Totodată, contestatoarea consideră că nu este îndeplinit nici criteriul valoric, la poziţia 6, soft-ul Smart Range având o valoare de 23.400 lei, ceea ce reprezintă doar 30% din pragul minim impus pentru calificare prin prisma experienţei similare, iar, la poziţia 12, acesta are o valoare de 1.724,78 lei, ceea ce reprezintă doar 2,20% din pragul minim impus pentru calificare prin prisma experienţei similare. Astfel, contestatoarea apreciază că aceasta este valoarea reală a produsului pe care SC ... SRL îl indică pentru probarea experienţei similare, în timp ce valoarea de 23.400 lei, de la poz. 6, include şi terminalul pe care se instalează soft-ul.
Faţă de susţinerile părţilor şi de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează:
Pentru atribuirea contractului de furnizare, având ca obiect „Simulator talere tir sportiv”, clasificare CPV: 34152000-7 Simulatoare de formare (Rev.2), ..., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura, cerere de oferte offline, prin publicarea în SEAP a invitaţiei de participare nr. .../....
Conform procesului-verbal al şedinţei de deschidere, nr. 2097/22.09.2015, în procedură au fost depuse două oferte, aparţinând SC ... SRL şi SC ... SRL, după evaluarea lor, prima fiind desemnată câştigătoare, aşa cum este menţionat în raportul procedurii nr. 2343/23.10.2015.
Nemulţumită de decizia autorităţii contractante privind rezultatul procedurii de atribuire, SC SRL a înaintat Consiliului contestaţia de faţă (însoţită de garanţia de
bună conduită în valoare de 775,00 lei), solicitând, în principal, obligarea autorităţii contractante la anularea actului atacat, anularea raportului procedurii, referitor la calificarea şi declararea câştigătoare a ofertei depuse de SC SRL şi la declararea
necâştigătoare a ofertei contestatoarei, anularea tuturor actelor ce au stat la baza emiterii şi transmiterii acestor decizii, precum şi a tuturor actelor subsecvente, obligarea la reevaluarea ofertei depuse de SC ... SRL şi emiterea unui nou raport de atribuire, cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a acestei oferte, iar, în subsidiar, anularea procedurii.
Autoritatea contractantă a înaintat copii ale documentelor din dosarul achiziţiei, la data de 16.11.2015, după solicitarea repetată a CNSC. Cu toate acestea, prin adresa de transmitere, nr. 2502, înregistrată la CNSC sub nr.
22208/16.11.2015, ... nu a comunicat şi un punct de vedere faţă de contestaţie. Pentru aceste motive, Consiliul face aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) teza II din OUG nr. 34/2006, conform cărora, lipsa punctului de vedere faţă de o contestaţie, cunoscută de autoritatea contractantă, nu împiedică soluţionarea acesteia.
Consiliul constată că invocarea, drept motiv de contestare a rezultatului, a pretinsei îndepliniri necorespunzătoare de către SC ... SRL a unui contract de achiziţie publică, în precedent (aferent anunţului de atribuire nr. 160489/24.10.2012), este eronată, întrucât din documente nu rezultă incidenţa dispoziţiilor aplicabile în astfel de situaţii, respectiv a celor de la litera c1 a art. 181 din OUG nr. 34/2006: Autoritatea contractantă are dreptul de a exclude dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de achiziţie publică orice ofertant/candidat care se află în oricare dintre următoarele situaţii: [...]
c1) în ultimii 2 ani nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile contractuale, din motive imputabile ofertantului în cauză, fapt care a produs sau este de natură să producă grave prejudicii beneficiarilor acestuia;.
Conform acestor dispoziţii ale ordonanţei de urgenţă, dar şi condiţiilor de la punctul 2 al subsecţiunii III.2.1.a) Situaţia personală a candidatului sau ofertantului din fişa de date a achiziţiei, excluderea din competiţie pentru o posibilă îndeplinire defectuoasă a unui contract trebuie să se bazeze pe un cumul între responsabilitatea exclusivă a acelui ofertant şi prejudicierea gravă a beneficiarului acelui contract. Cum, în situaţia de faţă, chiar contestatoarea subliniază că documentul constatator nr. 1587259/26.03.2014, privind îndeplinirea contractului amintit, conţine informaţia conform căreia prestaţia a fost corespunzătoare, se infirmă existenţa motivului arătat de respingere a ofertei, respectiv pretinsa apreciere eronată a comisiei de evaluare din cadrul ...
În privinţa pretinselor încălcări ale dispoziţiilor art. 66-67, art. 69 şi art. 691 din OUG nr. 34/2006, Consiliul constată că susţinerile contestatoarei sunt simple supoziţii.
În fapt, aceasta pretinde că, datorită relaţiilor existente între autoritatea contractantă şi ofertantul SC ... SRL (bazate, fie pe o anumită influenţă a autorităţii contractante, fie pe un conflict de interese), rezultatul procedurii de atribuire s-a stabilit cu încălcarea obligaţiei generale, a autorităţii contractante, de a evita situaţiile care ar determina apariţia conflictului de interese şi manifestarea concurenţei neloiale. Or, din analiza situaţiei de fapt expuse, Consiliul constată că raporturile dintre autoritatea contractantă şi ofertantul desemnat câştigător nu au natura celor rezultate dintr-o stare care ar reflecta existenţa influenţei dominante definite la art. 3 lit. m) din OUG nr. 34/2006. De asemenea, nu rezultă nici implicarea în procedură cu încălcarea prevederilor din SECŢIUNEA a 8-a Reguli de evitare a conflictului de interese din acelaşi act normativ.
Din motivarea criticilor asociate acestor susţineri, Consiliul constată că autoarea lor susţine existenţa unei evaluări incomplete sau părtinitoare a ofertei desemnate câştigătoare, fără să aducă probe pentru cea ce-a doua ipoteză. În schimb, evaluarea incompletă a acestei oferte poate rezulta din analiza pe fond a celorlalte critici.
În legătură cu pretinsa neîndeplinire a cerinţelor de calificare legate de obiectul de activitate, cifra de afaceri şi experienţa similară, Consiliul constată că autoarea criticilor a apreciat corect, în parte, analiza făcută de autoritatea contractantă.
Din fişa de date a achiziţiei, nu rezulta obligaţia ofertanţilor de a proba deţinerea unui domeniu de activitate, cu un anumit cod CAEN, ci doar actualizarea informaţiilor, cu privire la capacitatea de exercitare a activităţii. Astfel:
III.2.1.b) Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale
1. Certificatului constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teritorial
a) Pentru persoanele juridice române
Modalitatea de îndeplinire: Prezentarea Certificatului constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teritorial, din care să rezulte domeniul de activitate principal/secundar, codurile CAEN aferente acestora. Informaţiile cuprinse în acest document vor fi reale/actuale la data limită de depunere a ofertelor.
Cu toate acestea, se constată că autoritatea contractantă (prin comisia de evaluare a ofertelor) a avut în vedere, în etapa de analiză a ofertelor, verificarea unei oarecare concordanţe între obiectul contractului de achiziţie publică şi obiectul de activitate al viitorului contractant (se confirmă susţinerea contestatoarei că, în cuprinsul raportului procedurii, comisia de evaluare a făcut referire la in/existenţa menţiunilor din certificatul constatator ORNIS privind domeniul de activitate, al SC ... SRL, a activităţii codificate în CAEN sub nr. 4764 - "Comerţ cu amănuntul al echipamentelor sportive...").
De asemenea, Consiliul are în vedere că, prin fişa de date a achiziţiei, a fost descris în clar obiectul achiziţiei, Secţiunea II.1.5) Descrierea succintă a contractului sau a achiziţiei/achiziţiilor: Achiziţionarea de simulator talere tir sportiv (2 buc.) pentru pregătirea tinerilor sportivi şi participarea acestora la competiţii.
Or, din aceste informaţii ale documentaţiei de atribuire, nu rezultă o cerinţă, de tipul celei la care face aluzie contestatoarea, privind nevoia de deţinere, de către ofertanţi, a unui domeniu de activitate care să cuprindă, exclusiv, activităţi de furnizare echipamente electronice, dar care nu ar fi echipamente sportive. Produsul în cauză, deşi face parte din acea categorie de produse ce se încadrează într-un cod CPV distinct de alte echipamente electronice (34152000-7 Simulatoare de formare), nu predetermină şi existenţa unor obligaţii legale pentru viitorul furnizor, de a avea în obiectul de activitate sau de a deţine vreo autorizare specială de furnizare în domeniul comerţului cu simulatoare.
În consecinţă, acest motiv de contestare a rezultatului este lipsit de temei.
Cu toate acestea, văzând solicitarea autorităţii contractante ca ofertanţii să facă dovada unei cifre de afaceri din domeniul care cuprinde şi obiectul contractului, dar şi a unei experienţe similare în domeniul furnizării de echipamente, Consiliul consideră că, în mod implicit, cele 3 cerinţe de calificare sunt corelate.
În cazul cifrei de afaceri din ultimii 3 ani, ofertanţii aveau obligaţia de a dovedi că nivelul acesteia s-a realizat în domeniul obiectului contractului. Or, oferta desemnată câştigătoare conţine informaţii generale, legate de cifra de afaceri, ce ar proveni din activitatea de baza
– Lucrări de instalaţii electrice cod CAEN 4321, conform menţiunilor din bilanţurile contabile, ataşate Formularului nr. 8, nu din
domeniul furnizării de echipamente.
Prin urmare, nu există dovezi ale îndeplinirii acestei cerinţe din activităţi de furnizare echipamente electronice (inclusiv, de tipul celor ce fac obiectul viitorului contract - simulator), conform condiţiei impuse prin fişa de date a achiziţiei:
III.2.2) Capacitatea economică şi financiară
1. Declaraţie privind cifra medie de afaceri pe ultimii 3 ani în domeniul obiectului contractului. Condiţie de calificare: Cifra medie de afaceri în domeniul obiectului contractului în ultimii 3 (trei) ani trebuie să fie cel puţin egală cu 155.000 lei. Modalitatea de îndeplinire: Completare Formularul nr.8.
Sub acest aspect, Consiliul consideră întemeiată contestaţia, respectiv, constată faptul că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 200 din OUG nr. 34/2006 şi ale art. 34 alin. (1) şi art. 72 alin. (2) lit. b) din HG nr. 925/2006, întrucât nu a verificat îndeplinirea cerinţei privind cifra medie de afaceri la nivelul de exigenţă impus prin documentaţia de atribuire (fişa de date a achiziţiei) pentru oferta desemnată câştigătoare.
În mod similar, Consiliul constată că nici cerinţa de calificare privind experienţa similară nu a fost verificată de autoritatea contractantă (prin comisia de evaluare) la nivelul cerinţei impuse prin fişa de date a achiziţiei:
III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională
1. Lista principalelor furnizări de produse similare în ultimii 3 ani. Se solicită experienţa similară in furnizarea de produse similare cu cele care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit prin cel putin 1 contract, maxim 2 contracte a cărui/căror suma a valorilor produselor furnizate în ultimii 3 ani a fost de minim 77.500 lei fără TVA.
Modalitatea de îndeplinire: Completare Formularul nr. 10. Prezentare certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate sau de catre clientul privat beneficiar.
Astfel, ofertantul declarat câştigător a prezentat drept experienţă similară un contract de lucrări (UM 0466 ... - Reabilitare poligon subteran pentru trageri), dar documentele emise sau contrasemnate de beneficiar nu relevă şi furnizarea, în cadrul acestuia, sau separat, de echipamente de tipul celor ce fac obiectul viitorului contract.
Simpla menţiune în declaraţia acestui ofertant că ar fi furnizat şi unele echipamente electronice similare celui ce face obiectul contractului în cauză nu poate fi considerată drept cerinţă îndeplinită, câtă vreme documentaţia de atribuire impunea ca documentul decisiv în aprecierea experienţei similare să provină de la beneficiarul acelei prestaţii (certificate/documente contrasemnate).
Mai mult, invocarea conţinutului Centralizatorului de lucrări aferent contractului prezentat (Secţiunea I. Echipamente), respectiv a reperelor şi valorilor asociate acestora, de tipul ţinte şi sistem smart range, nu poate proba cerinţa de similaritate, întrucât acestea fac parte dintr-o instalaţie destinată tragerilor cu muniţie reală, în timp ce obiectul viitoarei achiziţii priveşte un sistem informatic de simulare a unor trageri (prin urmare, cel din urmă are caracteristici exclusiv electronice).
Cel puţin, sub aspectul caracteristicilor tehnice uşor sesizabile, dar chiar şi sub
aspectul destinaţiei finale, cele două tipuri de sisteme nu pot fi considerate similare. Putea prezenta interes, în cauză, prezentarea şi confirmarea de către beneficiar, a unor caracteristici tehnice care să fie ulterior comparate cu cele ale
viitorului simulator, pentru a se aprecia asupra similarităţii de interes.
Cât priveşte nevoia reclamată de respingere a ofertei întrucât ar fi fost prezentate informaţii false, ▇▇▇▇▇▇▇▇▇ constată că autoarea criticilor se raportează la dispoziţiile art. 181 lit. e) din OUG nr. 34/2006, care prevăd dreptul autorităţii contractante de a exclude din competiţie ofertantul care prezintă informaţii false sau nu prezintă informaţiile solicitate de către autoritatea contractantă, în scopul demonstrării îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, însă acestea nu sunt aplicabile în speţă. Se constată că ofertantul în cauză nu a prezentat informaţii false, în sensul că nu a denaturat conţinutul documentelor prezentate, ci a apreciat diferit relevanţa acestora, în raport cu nevoile autorităţii contractante.
Prin urmare, acest motiv de contestaţie nu poate fi considerat, în mod individual, temei de anulare a actualului rezultat al procedurii.
În privinţa presupusei neconformităţi a produsului Replică puşcă calibru 12 (component al sistemului ofertat), Consiliul constată că susţinerile contestatoarei nu sunt confirmate de conţinutul propunerii tehnice din oferta desemnată câştigătoare. Caracteristicile legate de greutate, număr de ţevi, sistem de ochire, sistem încărcare, la care face referire contestatoarea, ale produsului propus, sunt concordante cu specificaţiile caietului de sarcini (să fie asemănătoare armelor folosite în competiţiile de talere).
Consiliul constată, de altfel, că după analiza dosarului ▇▇▇▇▇▇, contestatoarea nu a mai susţinut pretinsa neconformitate a replicii de puşcă.
În consecinţă, nu există certitudinea că oferta desemnată câştigătoare îndeplineşte cerinţele de calificare privitoare la experienţa similară şi cifra de afaceri, la nivelul impus de achizitor.
Pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul admite contestaţia şi anulează raportul procedurii nr. 2343/23.10.2015, emis de ..., în partea dedicată desemnării câştigătoare a ofertei SC ... SRL, precum şi adresa de comunicare a rezultatului procedurii de achiziţie publică nr. 2344/23.10.2015, a aceluiaşi emitent, ca act subsecvent primului.
În baza art. 278 alin. (4) şi (6) din ordonanţă, Consiliul obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 11 zile de la primirea deciziei Consiliului, să continue procedura de achiziţie publică şi să reanalizeze oferta depusă de SC ... SRL, cu respectarea dispoziţiilor legale şi ale documentaţiei de atribuire, raportat la cele evocate în motivarea de mai sus.
La punerea în aplicare a dispoziţiilor din prezenta decizie, părţile vor avea în vedere că este obligatorie, dar şi că pot formula plângere împotriva ei, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) şi art. 281 din OUG nr. 34/2006.
PREŞEDINTE COMPLET
...
MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET
... ...
...
