CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
C. N. S. C.
Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, ... România, CIF ▇▇▇▇▇▇▇▇, CP 030084
Tel. ▇▇ ▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇ Fax. ▇▇ ▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇; ▇▇ ▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇, ▇▇▇.▇▇▇▇.▇▇
În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea:
DECIZIE
Nr. ...
Data: ...
Prin contestaţia nr. ... înregistrată la CNSC sub nr. formulată
de ... lider al Asocierii formată din ... cu sediul în ... ... ... având CUI
... atribut fiscal RO, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ... reprezentantă legal de ... – ... împotriva Procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 13468/28.08.2014, emis de către autoritatea contractantă ... cu sediul în ... ... judeţul cod
poştal 200585, în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, a contractului de achiziţie publică având ca obiect:
„SERVICII DE DEZVOLTARE ŞI IMPLEMENTARE A SISTEMULUI INFORMATIC INTEGRAT, PRECUM ŞI ACHIZIŢIE HARDWARE, SOFTWARE ŞI INSTRUIRE SPECIALIZATĂ PENTRU PROIECTUL
«SISTEM INFORMATIC INTEGRAT PRIVIND GOSPODĂRIILE ŞI EXPLOATAŢIILE AGRICOLE DIN JUDEŢUL ... coduri CPV 72262000-9, 30210000-4, 48000000-8, 72500000-0, 80533000-9, s-au solicitat
următoarele:
- modificarea/anularea parţială a Procesului verbal de deschidere a ofertelor, în ceea ce priveşte stabilirea ofertei depusă de Asocierea formată din ... drept acceptabilă;
- constatarea neconformităţii garanţiei de participare depuse de către Asocierea formată din ;
- obligarea autorităţii contractante la declararea ofertei depusă de Asocierea formată din ... drept inacceptabilă.
Prin adresa ▇▇. 16496/17.09.2014, înregistrată la CNSC sub nr. 27389/17.09.2014, ... lider al Asocierii formată din ..., cu sediul în ...
…, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. …, având CUI …,
reprezentată de ... – Director General, a depus înscrisul denumit
„CERERE DE INTERVENŢIE”, solicitând următoarele:
- încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu şi admiterea acesteia;
- în subsidiar, în situaţia în care se va aprecia ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu, admiterea prezentei drept cerere ca intervenţie în interesul autorităţii contractante;
- respingerea contestaţiei formulate de ... ca neîntemeiată;
- menţinerea Procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 13468/28.08.2014 şi a tuturor actelor subsecvente emise de autoritatea contractantă în cadrul procedurii.
În baza legii şi documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
DECIDE:
Încuviinţează, în principiu, cererea de intervenţie accesorie ]n sprijinul autorităţii contractante, formulată de ... lider al Asocierii formată din ....
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de ... lider al Asocierii formată din ... cu sediul în ... ... ... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... cu sediul în ... ... judeţul ... cod poştal 200585.
Admite cererea de intervenţie accesorie ]n sprijinul autorităţii contractante, formulată de ... lider al Asocierii formată din ..., cu sediul în ... ….
Dispune continuarea procedurii de achiziţie publică. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi.
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
MOTIVARE
În luarea deciziei, s-au avut în vedere următoarele:
Prin contestaţia nr. ... înregistrată la CNSC sub nr. formulată
de ... lider al Asocierii formată din ... împotriva Procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 13468/28.08.2014, emis de către autoritatea contractantă ... în cadrul procedurii de atribuire, prin
„licitaţie deschisă”, a contractului de achiziţie publică având ca obiect:
„SERVICII DE DEZVOLTARE ŞI IMPLEMENTARE A SISTEMULUI INFORMATIC INTEGRAT, PRECUM ŞI ACHIZIŢIE HARDWARE, SOFTWARE ŞI INSTRUIRE SPECIALIZATĂ PENTRU PROIECTUL
«SISTEM INFORMATIC INTEGRAT PRIVIND GOSPODĂRIILE ŞI EXPLOATAŢIILE AGRICOLE DIN JUDEŢUL ... coduri CPV 72262000-9, 30210000-4, 48000000-8, 72500000-0, 80533000-9, s-au solicitat
următoarele:
- modificarea/anularea parţială a procesului verbal de deschidere a ofertelor, în ceea ce priveşte stabilirea ofertei depusă de Asocierea formată din ... drept acceptabilă;
- constatarea neconformităţii garanţiei de participare depuse de către Asocierea formată din ...;
- obligarea autorităţii contractante la declararea ofertei depusă de Asocierea formată din ... drept inacceptabilă.
Prin aceeaşi contestaţie, ... a solicitat şi suspendarea procedurii.
Consiliul, prin Decizia CNSC nr. 576s/.../... a respins, ca neîntemeiată, solicitarea de suspendare a procedurii de atribuire în cauză, formulată de ... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ...
În fapt, ... evidenţiază următoarele:
- în data de 28.08.2014, a depus oferta în cadrul procedurii de atribuire în cauză şi a participat la şedinţa de deschidere printr-un reprezentant împuternicit;
- în cadrul procedurii, a mai participat un ofertant, respectiv Asocierea formată din ...;
- la prezentarea garanţiei de participare din partea Asocierii formată din ..., s-a precizat ca valabilitatea acesteia este până la data de 23.02.2015, dată care, conform celor precizate la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006, nu acoperă perioada de 180 de zile cerută în fişa de date a achiziţiei;
- contestatorul arată că, deşi reprezentantul său a menţionat că garanţia de participare a Asocierii formată din ... nu acoperă perioada de valabilitate cerută în fişa de date şi că aceasta trebuie declarată inacceptabilă, conform art. 36 alin. (1) lit. a), respectiv art. 33 alin.
(3) lit. b) din HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă, la îndrumările reprezentanţilor UCVAP, a deschis oferta depusă de asociere;
- conform celor precizate la art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006, art. 33 alin. (3) lit. b), art. 36 alin. (1) lit. a), art. 81 şi art. 86 din HG nr. 925/2006, rezultă fără echivoc că perioada în care garanţia de participare trebuie să fie valabilă este 29.08.2014 - 24.02.2015, deoarece ziua de 28.08.2014 nu este luată în calculul termenului reprezentând „ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau s-a realizat un act al autorităţii contractante", iar ultima zi în care se împlineşte termenul, respectiv a 180-a zi este ziua de 24 februarie 2015;
- contestatorul subliniază că data intrării în vigoare a garanţiei de participare constituită de Asocierea formată din ... este 29.08.2014;
- data expirării valabilităţii garanţiei de participare constituită de
... este 23.02.2015;
- prin urmare, garanţia de participare a ... este valabilă până la data de 22.02.2015, ora 24:00, deoarece ea expiră la data de 23.02.2015.
În concluzie, contestatorul afirmă că, în raport de prevederile legale expuse mai sus, consecinţa constituirii garanţiei cu o perioadă de valabilitate mai scurtă constă în respingerea fără ezitare a ofertei, căreia îi sunt incidente dispoziţiile art. 36 alin. (1) lit. a) din HG nr. 925/2006 şi cele ale art. 81 din acelaşi act normativ, singura decizie legală cu privire la aceasta fiind cea de respingere a ei ca inacceptabilă.
Prin adresa ▇▇. 16496/17.09.2014, înregistrată la CNSC sub nr. 27389/17.09.2014, ... lider al Asocierii formată din ..., a depus înscrisul denumit „CERERE DE INTERVENŢIE”, solicitând următoarele:
- încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu şi admiterea acesteia;
- în subsidiar, în situaţia în care se va aprecia ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu, admiterea prezentei drept cerere ca intervenţie în interesul autorităţii contractante;
- respingerea contestaţiei formulate de ... ca neîntemeiată;
- menţinerea procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 13468/28.08.2014 şi a tuturor actelor subsecvente emise de autoritatea contractantă în cadrul procedurii.
În cuprinsul cererii de intervenţie, ... a solicitat Consiliului respingerea contestaţiei formulată de ... ca neîntemeiată, din următoarele considerente:
- prin Procesul verbal de deschidere a ofertelor, oferta sa a fost declarată acceptabilă, autoritatea contractantă constatând, în mod corect, constituirea garanţiei de participare în acord cu cerinţele documentaţiei de atribuire şi ale legislaţiei aplicabile, sens în care au fost şi îndrumările reprezentanţilor UCVAP;
- astfel, atât în anunţul de participare, cât şi în fişa de date a achiziţiei, autoritatea contractantă a impus ofertanţilor un termen de 180 de zile pentru valabilitatea garanţiei de participare: „ Valabilitatea garanţiei: 180 zile de la data limita de depunere a ofertelor";
- în acord cu aceste cerinţe, a depus, odată cu oferta, Poliţa privind asigurarea garanţiei de participare la licitaţie seria AGL nr. 3001220 emisă de SC CARPATICA ASIG SA, la data de 27.08.2014, în care s-a indicat cu claritate: „Perioada asigurată: de la 28.08.2014 până la 23.02.2015";
- de la data de 28.08.2014 (data limită a depunerii ofertelor şi totodată data deschiderii ofertelor) şi până la data de 23.02.2015 sunt exact 180 de zile şi că toate acestea sunt acoperite de asigurarea
Asocierii, aşa cum se precizează, în mod foarte clar, atât în Poliţa mai sus menţionată, cât şi în Notificarea emisă de SC CARPATICA ASIG SA către autoritatea contractantă, respectiv: „Cu privire la poliţa AGL nr. 3001220/27.08.2014, noi, SC CARPATICA ASIG SA, având sediul
înregistrat Sibiu, Str. ▇▇▇▇▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇, Nr. 5, Jud. Sibiu, dorim să vă aducem la cunoştinţă că poliţa anterior menţionată a fost emisă cu o valabilitate în perioada 28.08.2014-23.02.2015 (ambele zile precizate fiind zile asigurate). În susţinerea acestor precizări, dorim să facem trimitere şi la condiţiile de asigurare - art. 6.3.b - în care se precizează că asigurarea încetează la data prevăzută ca fiind terminarea perioadei asigurate sau la expirarea perioadei de 180 zile. Astfel, confirmăm prin prezenta că Poliţa de asigurare nr. 3001220/27.08.2014 expiră la ora 24:00 a datei de 23.02.2015, fiind astfel cuprinse 180 de zile de asigurare, conform graficului de mai jos: (...)";
- autoritatea contractantă a constatat, în mod corect, că garanţia Asocierii respectă cerinţa termenului de valabilitate de 180 de zile;
- contestatorul îşi bazează, în mod eronat, criticile pe un temei inaplicabil în speţă, respectiv art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006, care au în vedere termenele procedurale din ordonanţă, pe când termenele de valabilitate a ofertei şi garanţiei de participare sunt termene substanţiale, care nu se supun regulilor prescrise pentru termenele procedurale;
- în privinţa termenelor de valabilitate a ofertei şi garanţiei de participare trebuie avute în vedere cerinţele documentaţiei de atribuire şi scopul legal al impunerii acestor termene;
- prin documentaţia de atribuire aferentă procedurii s-a impus ca garanţia de participare să fie valabilă pentru o perioadă de 180 de zile de la data limită a depunerii ofertelor; această cerinţă trebuie coroborată cu scopul legal al instituirii garanţiei de participare prevăzut la art. 431 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 şi art. 84 din HG nr. 925/2006;
- prin urmare, valabilitatea garanţiei de participare se raportează în mod necesar la întreaga perioadă în care un ofertant poate să aibă un comportament de natură să lezeze interesele autorităţii contractante, aşadar începând de la chiar data depunerii/deschiderii ofertelor; dacă s-ar admite interpretarea contestatorului, respectiv aplicarea art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006 la calculul termenului de valabilitate al garanţiei de participare, ar însemna că acest termen ar începe să curgă începând cu ziua următoare datei depunerii/deschiderii ofertelor, ceea ce ar implica faptul că ziua depunerii/deschiderii ofertelor nu ar fi acoperită de garanţie - ceea ce este, în mod vădit, contrar scopului legal al
garanţiei de participare, aşa cum acesta rezultă din dispoziţiile legale precizate;
- susţinerile contestatorului trebuie respinse, dat fiind că se întemeiază, în mod eronat, pe interpretarea unui text legal inaplicabil. În concluzie, intervenientul precizează că, în mod corect, a constatat autoritatea contractantă că garanţia sa de participare respectă întrutotul cerinţele documentaţiei de atribuire şi legislaţiei incidente, declarând oferta Asocierii ca acceptabilă prin Procesul
verbal de deschidere a ofertelor.
În vederea soluţionării contestaţiei susmenţionate, Consiliul a solicitat autorităţii contractante, prin adresa nr. 15410/.../... 09.09.2014, să transmită copia dosarului achiziţiei publice, precum şi punctul de vedere referitor la contestaţie.
Prin adresa ▇▇. 14408/12.09.2014, înregistrată la CNSC sub nr. 27154/15.09.2014, autoritatea contractantă a transmis, în copie, documentele solicitate, precum şi punctul de vedere referitor la contestaţia formulată de ... cerând Consiliului respingerea acesteia ca neîntemeiată.
De asemenea, în cuprinsul punctului său de vedere, autoritatea contractantă precizează următoarele:
- contestatorul solicită modificarea/anularea parţială a Procesului verbal de deschidere a ofertelor, în ceea ce priveşte stabilirea ofertei depusă de Asocierea formată din ... drept acceptabilă, deoarece consideră că oferta depusă de asociere nu prezintă garanţia de participare în perioada de valabilitate, respectiv 180 de zile, aşa cum a fost solicitată de autoritatea contractantă în fişa de date a achiziţiei; interpretarea contestatorului este că valabilitatea garanţiei de participare, prezentată la data deschiderii ofertelor respectiv 28.08.2014, până la data de 23.02.2015, nu respectă cerinţele autorităţii contractante, în sensul că numărul de zile nu acoperă perioada de 180 de zile cerută în fişa de date;
- faţă de acest aspect, autoritatea contractantă arată că a solicitat prin fişa de date a achiziţiei la Secţiunea III. 1.1.a) Garanţie de participare: "106.008,6 lei, conform prevederilor art. 86 din HG nr. 925/2006; prin virament bancar, contul este R058TREZ2915006XXX000178, deschis la Trezoreria ... CIF 4417150. Prin instrument de garantare se va utiliza Formularul 2. În cazul în care instrumentul de garantare este emis de o societate de asigurări, se va ataşa documentul care face dovada plaţii primei de asigurare. Garanţia de participare trebuie să fie irevocabilă. Valabilitatea garanţiei 180 zile de la data limită de depunere a ofertelor. În cazul extinderii perioadei de valabilitate a ofertei, perioada de valabilitate a garanţiei pentru participare va fi prelungită, în mod corespunzător. În cazul depunerii de oferte în asociere, garanţia de participare poate fi
constituită de către oricare din membrii asocierii. Documentele prin care se face dovada constituirii garanţiei de participare vor fi prezentate în original. Garanţia de participare emisă în altă limbă decât română va fi prezentată în original şi va fi însoţită de traducerea autorizată în limba româna";
- în mod greşit şi eronat contestatorul interpretează că Asocierea formată din ... nu a prezentat la deschiderea ofertelor dovada constituirii garanţiei de participare în perioada de 180 de zile, conform cerinţei din fişa de date a achiziţiei;
- valabilitatea garanţiei de participare, respectiv de 180 zile, se calculează începând cu data de 28.08.2014 (data deschiderii ofertelor) până la data de 23.02.2015 (inclusiv), aşa cum reiese de fapt şi din Poliţa privind asigurarea garanţiei de participare la licitaţie seria AGL, nr. 3001220/27.08.2014, emisă de SC CARPATICA ASIG SA în sumă de 53.004,30 lei, valabilitate 23.02.2015, prezentată de Asocierea formată din ...;
- totodată, autoritatea contractantă invocă prevederile art. 85 şi art. 86 din HG nr. 925/2006, fişa de date a achiziţiei şi Notificarea ANRMAP nr. 108 din 30.07.2014 privind stabilirea termenelor prevăzute în invitaţia/anunţul de participare;
- de asemenea, arată că potrivit art. 85 lit. (b) din HG nr.925/2006, perioada de valabilitate a garanţiei de participare trebuie să fie cel puţin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, astfel cum a fost solicitată prin documentaţia de atribuire;
-conform notificării ANRMAP nr. 108 din 30.07.2014, "Referitor la data limită de valabilitate a ofertei pentru calculul perioadei de valabilitate a ofertei se va lua în considerare ziua aferentă termenului limita de depunere a ofertelor (secţiunea IV.3.4 din invitaţia de participare/anunţul de participare), ca primă zi, în timp ce ziua completată la nivelul câmpului «data valabilităţii ofertei» va fi luată în considerare ca ultima zi a termenului; perioada de valabilitate astfel calculată trebuie să corespundă cu perioada minimă pentru care ofertantul trebuie să îşi menţină oferta prevăzută la nivelul secţiunii IV.3.7., perioadă solicitată la nivelul fişei de date a achiziţiei. Exemplu: data limită de depunere a ofertelor este 07.08.2013, iar perioada minimă pentru care ofertantul trebuie să îşi menţină oferta prevăzută la nivelul secţiunii IV.3.7 din fişa de date a achiziţiei este de
90 zile, prin urmare data limită de valabilitate a ofertei este 04.11.2013";
- prin urmare, autoritatea contractantă menţionează că Poliţa privind asigurarea garanţiei de participare la licitaţie seria AGL, nr. 3001220/27.08.2014, emisă de SC CARPATICA ASIG SA fiind valabilă până la 23.02.2015, ora 24:00, în speţă, prezintă relevanţă
dispoziţiile art. 33 alin. (3) lit. b) şi art. 36 alin. (1) lit. a) din HG nr. 925/2006;
Analizând actele existente la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele:
... a organizat, în calitate de autoritate contractantă, procedura de achiziţie publică, prin „licitaţie deschisă”, a contractului de achiziţie publică având ca obiect: „SERVICII DE DEZVOLTARE ŞI IMPLEMENTARE A SISTEMULUI INFORMATIC INTEGRAT, PRECUM ŞI ACHIZIŢIE HARDWARE, SOFTWARE ŞI INSTRUIRE SPECIALIZATĂ PENTRU PROIECTUL «SISTEM INFORMATIC INTEGRAT PRIVIND GOSPODĂRIILE ŞI EXPLOATAŢIILE AGRICOLE DIN JUDEŢUL ... coduri CPV 72262000-9, 30210000-4, 48000000-8, 72500000-0, 80533000-
9, elaborând, în acest sens, documentaţia de atribuire aferentă şi publicând, în SEAP, anunţul de participare nr. ... conform căruia valoarea estimată este de 5.300.430 lei, fără TVA.
Potrivit anunţului de participare, criteriul de atribuire ales este
„preţul cel mai scăzut”.
Cu privire la cererea de intervenţie nr. 16496/17.09.2014, înregistrată la CNSC sub nr. 27389/17.09.2014, formulată de ... lider al Asocierii formată din ..., Consiliul, constatând că sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 61 alin. (1) şi (3) Cod procedură civilă, în temeiul art. 63 şi art. 64 alin. (2) Cod procedură civilă, o defineşte ca fiind cerere de intervenţie accesorie în sprijinul autorităţii contractante şi o va încuviinţa în principiu şi va dispune introducerea în cauză în calitate de ▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇ ▇ ... lider al Asocierii formată din ....
Conform procesului verbal nr. 13468/28.08.2014 al şedinţei de deschidere a ofertelor, au depus oferte Asocierea formată din şi
Asocierea formată din ....
Contestatorul formulează critici cu privire la faptul că autoritatea contractantă a considerat că scrisoarea de garanţie de participare la licitaţie, prezentată de Asocierea formată din ... respectă cerinţele documentaţiei de atribuire, susţinând că aceasta nu respectă durata de valabilitate impusă de 180 de zile, expirând în data de 23.02 2015, în loc de 24.02.2015, termenul calculându-se, în opinia sa, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. z) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ”zile - zilele calendaristice, în afara cazului în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare. Termenul exprimat în zile începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau s-a realizat un act al autorităţii contractante nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi de sărbătoare legală, o duminică sau o
sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”.
Consiliul reţine că autoritatea contractantă a precizat la punctul
III.1.1.a) ”Garanţia de participare” din fişa de date a achiziţiei, ”valabilitatea garanţiei 180 zile de la data limită de depunere a ofertelor”, stabilind, astfel, explicit, faptul că prima zi de valabilitate, atât a ofertei, cât şi a garanţiei de participare, este data depunerii ofertelor.
Consiliul constată că o interpretare diferită a acestei prevederi, precum cea dată de contestator, respectiv că perioada de valabilitate se calculează începând din ziua următoare datei de depunere a ofertelor, ar conduce la imposibilitatea executării garanţiei de participare de către autoritatea contractantă, în cazul în care un ofertant îşi retrage oferta în ziua deschiderii ofertelor după desfăşurarea şedinţei de deschidere, fiind încălcate prevederile art. 43 din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ”Garanţia de participare se constituie de către ofertant în scopul de a proteja autoritatea contractantă faţă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al acestuia pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului”; totodată, această interpretare ar conduce la obligaţia ofertanţilor de a prezenta o garanţie de participare cu o durată de valabilitate reală de 181 zile, la durata solicitată prin fişa de date a achiziţiei adăugându-se, în fapt, ziua depunerii ofertelor, încălcându-se principiul transparenţei şi al proporţionalităţii, principii ce stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică enunţate la art. 2 alin. (2) lit. d) şi e) din actul normativ invocat.
Având în vedere faptul că Asocierea formată din ... a prezentat o scrisoare de garanţie pentru participarea la licitaţie, eliberată de SC CARPATICA ASIG SA, valabilă până la data de 23.02.2015, respectând durata de 180 zile, inclusiv data depunerii ofertelor, impusă prin fişa de date a achiziţiei, Consiliul constată că autoritatea contractantă, în mod corect, a apreciat ca fiind valabil acest document şi respinge, ca nefondate, susţinerile contestatorului în acest sens.
Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept precizate în motivare, în baza art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de ... lider al Asocierii formată din ... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ...
Faţă de cele stabilite mai sus cu ocazia soluţionării contestaţiei, Consiliul stabileşte că cele evocate în cererea de intervenţie accesorie în sprijinul autorităţii contractante, sunt, în parte, întemeiate, astfel încât, în baza art. 67 alin. (1) teza a II-a Cod procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul va
admite cererea de intervenţie accesorie în sprijinul autorităţii contractante, depusă de ... lider al Asocierii formată din ....
În temeiul art. 278 alin. (6) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul va dispune continuarea procedurii de atribuire.
Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
PREŞEDINTE COMPLET
...
MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET
... ...
Redactat în 5 exemplare originale, conţine 12 (douăsprezece) pagini.
