MODIFICAREA CIRCUMSTANTELOR Exemple de Clauze

MODIFICAREA CIRCUMSTANTELOR. 5.1. Prin modificare de circumstanțe se înțelege legiferarea, intrarea în vigoare, modificarea textului sau a interpretării privind orice cerință legală, ori aplicarea unei noi cerințe legale, care nu era în vigoare la data semnării acestui contract. Modificarea circumstanțelor poate include introducerea unor noi prețuri, impozite, taxe sau accize, o schimbare a modalităților de facturare și/sau impunere sau taxare existente.
MODIFICAREA CIRCUMSTANTELOR. Art.13. - (1) Prin "modificare de circumstanţe" se înţelege intrarea în vigoare, modificarea textului sau a interpretării privind orice prevedere legala (inclusiv încetarea valabilităţii unei cerinţe legale, retragerea sau reînnoirea acesteia) cu efecte juridice sau economice asupra contractului precum și apariția unor evenimente sau circumstanțe excepționale (cu titlu exemplificativ și nu limitativ: majorări ale prețului energiei, evenimente de natură tehnică, economică, etc.) având efecte juridice sau economice asupra contractului.
MODIFICAREA CIRCUMSTANTELOR. 7.1. Prin modificare de circumstante se intelege modificarea cadrului legislativ, intrarea in vigoare, modificarea legala, o norma, metodologie sau recomandare a unei autoritati, care nu era in vigoare la data semnarii acestui contract ori modificarea conditiilor pietei fata de cele existente la data semnarii prezentului contract, precum si introducerea unor noi preturi, impozite, taxe sau accize, o schimbare a modalitatilor de facturare si/sau impunere sau taxare existente.
MODIFICAREA CIRCUMSTANTELOR. Art. 8. (1) In sensul prezentului Contract, prin “modificare de circumstante” se intelege aparitia unor evenimente sau circumstante (care includ, fara a se limita la: evenimente de natura economica, tehnica, de reglementare sau juridica, intrarea in vigoare a unor legi/reglementari sau stari/situatii care nu au fost avute in vedere la incheierea Contractului, precum si modificarea/abrogarea celor existente, ulterior incheierii prezentului Contract) cu efecte economice sau juridice care au impact in mod direct asupra Preturilor si Tarifelor reglementate sau altor sume asociate facturate de Furnizor Consumatorului pe langa Pretul Energiei Electrice sau incluse in Pretul Energiei Electrice, care se afla in afara controlului Partilor si nu pot fi anticipate rezonabil la data incheierii prezentului Contract. Xxxxxx, incetarea si denuntarea contractului

Related to MODIFICAREA CIRCUMSTANTELOR

  • MODIFICAREA CONTRACTULUI Modificarea oricărei clauze a prezentului contract sau a anexelor sale se poate face prin înţelegere între părţi, convenită în scris, prin act adiţional.

  • Dreptul la rectificare = dreptul persoanei vizate de a obtine, la cerere si în mod gratuit, rectificarea datelor inexacte care o privesc, precum si completarea datelor incomplete;

  • RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ 6.1. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, ca şi orice prejudiciu adus Universităţii „DUNĂREA DE JOS” din Galați, angajează răspunderea studentului, în condiţiile legii.

  • Răspunderea părţilor 3.1 Părţile Contractului răspund, în conformitate cu prevederile dreptului comun, în situaţia în care prin nerespectarea sau prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor ce le revin au produs un prejudiciu celeilalte Părţi contractante.

  • RĂSPUNDEREA PĂRȚILOR 6.1. Prezentul înscris servește interesul comun al părților care se obligă să-1 execute întocmai și întru totul cu bună credință.

  • RASPUNDEREA CONTRACTUALA 15.1. in cazul in care din vina sa exclusiva Prestatorul nu i�i indepline�te obligatiile asumate prin contract, Achizitorul este indreptatit de a deduce din pretul total al contractului ca penalitati un procent de 0,01 %, pentru fiecare zi de intarziere din suma totala a contractului aferenta serviciilor neprestate pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor.

  • LEGEA APLICABILĂ CONTRACTULUI 25.1. Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

  • Rezilierea contractului 8.1. Rezilierea Contractului se poate efectua cu acordul comun al Părţilor.

  • Descriere IV.1.1) Tipul procedurii

  • ÎNCETAREA CONTRACTULUI Prezentul contract încetează: