Drepturile și obligațiile Autorului-cedent Exemple de Clauze

Drepturile și obligațiile Autorului-cedent. Să confere cesionarului, conform prevederilor legii nr. 8/1996, următoarele drepturi neexclusive legate de creația sau ansamblul de creații artistice în schimbul remunerației stabilită la Art. 3: dreptul de a comunica către public opera de creație intelectuală și orice rezultate ale activității de creație care fac obiectul acestui contract, prin orice mijloace; dreptul de radiodifuzare, comunicare publică, transmitere prin media și retransmisie a interpretărilor sau operelor, autorul păstrând dreptul de a o republica, sub nume propriu, sub pseudonim sau nesemnat; Să utilizeze sumele primite în vederea dezvoltării și prezentării operei de creație care constituie obiectul contractului; Să implementeze planul de creație și să organizeze evenimentul/evenimentele propuse întocmai conform aplicației INT-FIN nr. ___ / ___.___.______; Să asigure îndeplinirea și buna desfășurare a activităților propuse în aplicație, inclusiv să facă demersuri și să obțină aprobările și avizele necesare pentru desfășurarea activităților în spațiul public, acolo unde este necesar; Să se asigure că în spațiile în care se derulează evenimentele de prezentare publică a operei sunt respectate toate normele legale PSI, protecția muncii, protecție a mediului și a altor asemenea; Să cedeze drepturile de autor asupra operei care fac obiectul prezentului contract și să prezinte cesionarului un raport de activitate la sfârșitul perioadei contractuale; Să menţioneze în cadrul tuturor comunicărilor publice faptul că opera/operele care fac obiectul acestui contract au fost create prin intermediul unei burse acordate de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului Energie! Burse de creație, în conformitate cu cu prevederile înscrise în Ghidul de comunicare și aplicare a identității vizuale (Anexa 6, )inclusiv să utilizeze/ insereze următorul text: ”Această creație artistică a fost realizată/Acest articol a fost realizat prin finanțarea Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023". Creația nu reprezintä în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită”; Să insereze siglele puse la dispoziție de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara în toate materialele de promovare și comunicare a programului cultural: pliante, broşuri, c...

Related to Drepturile și obligațiile Autorului-cedent