Modul de prezentare a propunerii financiare Exemple de Clauze

Modul de prezentare a propunerii financiare. Cerinte obligatorii: Ofertantul are obligatia de a completa si prezenta in original:
Modul de prezentare a propunerii financiare. Propunerea financiara totală va fi exprimata în Lei. Se va prezenta Formularul de ofertă si anexa la formularul de oferta. Oferta va cuprinde toate elementele necesare cuantificării valorice a lucrărilor si va conține graficul privind estimarea producției realizate lunar cuantificata valoric. Acest document va fi utilizat la monitorizarea progresului contractului de lucrări și va fi utilizat la calculul eventualelor penalități pentru întârzieri, cauzate din vina antreprenorului, respectiv ritmul lucrărilor prea lent, alocarea de resurse insuficiente pentru realizarea obligațiilor contractuale, etc. La elaborarea propunerii financiare, ofertantul va lua în calcul eventualele deduceri dacă sunt sub efectul unui legi, toate cheltuielile pe care le implică îndeplinirea obligațiilor contractuale, precum și marja de profit. Ofertantul va include, în cadrul propunerii financiare, orice costuri legate de: - execuția categoriilor de lucrări prevăzute în listele de cantități, întocmirea instrucțiunilor de întreținere și exploatare - protejarea mediului, conform normelor legale, precum și cele legate de refacerea cadrului natural după finalizarea lucrărilor - procurarea, transportul, depozitarea și punerea în opera a materialelor și echipamentelor necesare funcționarii obiectului contractului, inclusiv cheltuielile necesare cu organizarea de santier, conform cerințelor impuse prin caietul de sarcini. Ofertantul va evidenţia în propunerea financiară valoarea totală a lucrării ce urmează a fi atribuită, în lei, cu specificarea taxei pe valoare adăugată, care va fi evidenţiată distinct; Pentru cuantificarea valorica a lucrarilor, in cadrul propunerii financiare se vor completa si prezenta, dupa caz, următoarele formulare: – Centralizator financiar al investitiei – F1 – Centralizator cheltuieli pe categorii de lucrari – F2 – Lista cu cantitati de lucrari pe categorii de lucrari – F3 – Lista cu cantitatile de utilaje si echipamente tehnologice, inclusiv dotarile – F4 – Fişa tehnică a utilajului / echipamentului tehnologic – F5 – Lista cuprinzand consumurile de materiale – C6 – Lista cuprinzand cheltuielile cu forta de munca – C7 – Lista consumurilor ore de functionare a utilajelor de constructii – C8 – Lista cuprinzand consumurile privind transporturile – C9 Toate documentele cuprinse în Propunerea financiara se vor numerota şi opisa, pentru o identificare corectă şi completă a acestora. Pentru neprezentarea propunerii financiare in forma solicitata, oferta va fi consider...
Modul de prezentare a propunerii financiare. Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, din Secțiunea „Formulare”. Societatea CONPET S.A. nu poate disponibiliza, pentru semnarea contractului, fonduri suplimentare peste valoarea estimată, fără TVA, a achiziției, comunicată prin anunțul de participare și în prezenta Documentație. Pretul (total) ofertat pentru prestarea serviciilor va fi detaliat (lista de materiale- cantitate/ pret unitar/; valoare, manopera :ore/ om - lei (RON)/ ora, utilaje- ore; lei (RON)/ora, cote de închidere de deviz, alte cheltuieli cuprinse în devizul ofertă se vor detalia distinct pentru a putea fi verificate și completate corect, taxa pe valoare adaugată).
Modul de prezentare a propunerii financiare. Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de oferta, din Secțiunea „Formulare”. 2) Anexa 1 la Formularul nr. 10, de oferta, din Secțiunea „Formulare”. Societatea CONPET S.A. nu poate disponibiliza fonduri suplimentare peste valoarea estimată, fără TVA, a achiziției, comunicată prin anunțul de participare și în prezenta Documentație.
Modul de prezentare a propunerii financiare. Propunerea financiara va fi întocmita astfel încât sa respecte în totalitate cerintele prevazute în caietul de sarcini. Propunerea financiara va contine pretul ofertat. OFERTELE VOR FI PREZENTATE IN LEI FARA TVA. Propunerea financiara (accord cadru si contract subsecvent) se va raporta la cantitatile si valorile maxime. Valoarea aferenta taxei pe valoare adaugata va fi indicate distinct. Valoarea ofertata trebuie sa includa toate taxele si toate costurile ce deriva din cerintele prezentei proceduri. Ofertantii au obligatia sa precizeze pretul unitar pentru serviciile ofertate cu maximum 2 (doua) zecimale exacte. Propunerea financiara va include toate cheltuielile necesare pentru prestarea, impozitele datorate conform legii, cheltuieli indirecte si cota de profit, taxe si impozite datorate precum si oricare contributii solicitate prin lege pentru Serviciile prestate, precum si orice alte cheltuieli. Preturile propuse sunt considerate preturi finale si nu sunt afectate de orice variatie in cheltuielile considerate, taxe, impozite si/sau contributiile mentionate. Pretul care va face obiectul evaluarii financiare de catre Comisia de Evaluare este Pretul Total al Ofertei, fara TVA, asa cum va fi el prezentat in Formularul 11 si FIN1. Pretul TOTAL al Ofertei, fara TVA, care se va inscrie in formularul FIN1 se va prelua in mod identic in Formularul de Oferta. Formularul este structurat astfel încât prezinta informatii la nivel de pret unitar, precum si un total general, acesta reprezentând pretul total oferit de catre Ofertant pentru prestarea Serviciilor. Pretul total al Ofertei este ferm si nu se poate ajusta pe perioada derularii acordului cadru. Acest pret total are la baza estimari de cantitati pentru Serviciile ce vor fi prestate. Aceste estimari cantitative reprezinta doar o previziune care nu obliga Autoritatea Contractanta sa comande un volum specific de servicii. In cazul unei discrepante intre pretul unitar si pretul total, pretul unitar va prevala. In cazul in care Ofertantul nu completeaza toate câmpurile indicate în Formularul de Propunere Financiara, Oferta va fi considerata incompleta, nu va fi evaluata si va fi respinsa. Evaluarea propunerilor financiare se va face in moneda XXX prin raportare la valoarea maxima estimata a acordului cadru de prestari servicii. In cazul Ofertelor al caror pret va fi cotat in alta moneda, in vederea conversiei pretului in lei pentru scopul evaluarii, sursa oficiala pentru cursul de schimb care trebuie luat in calcu...
Modul de prezentare a propunerii financiare. Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă precum si anexa la formularul de oferta, din Secțiunea „Formulare”. 2) Preturile care se compara in vederea stabilirii ofertei castigatoare sunt preturile (totale) ofertate pentru executia integrala a obiectului viitorului contract (preturi fara TVA). Preturile din oferta se vor prezenta in RON. Societatea CONPET S.A. nu poate disponibiliza fonduri suplimentare peste valoarea estimată, fără TVA, a achiziției, comunicată prin anunțul de participare și în prezenta Documentație. In cazul in care doua sau mai multe oferte admisibile au acelasi pret si se situeaza pe primul loc, acestea se vor departaja prin solicitarea a cate unei noi propuneri financiare in plic inchis (Formularul de oferta si anexele la acesta), caz in care contractul va fi atribuit ofertantului a carui noua propunere financiara are pretul cel mai scazut. Noile oferte vor fi transmise intr-un termen ce va fi comunicat de catre achizitor, la sediul I al Conpet SA Ploiesti, str. Anul 1848, nr. 1-3, Serv. Achizitii, in plic inchis, cu mentiunea pe plic a denumirii procedurii.
Modul de prezentare a propunerii financiare. Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 11, de ofertă, din Secțiunea „Formulare”; 2) Formularele nr. 12 ÷ 21 din Secțiunea “Formulare”. Formularele se vor adapta specificului serviciilor de curatare a rezervorului si vor sustine prețul ofertat. Preturile care se compară în vederea stabilirii ofertei câștigătoare sunt prețurile (totale) ofertate pentru execuția integrală a obiectului viitorului contract (prețuri fără TVA). Preturile din ofertă se vor prezenta în RON. Societatea CONPET S.A. nu poate disponibiliza fonduri suplimentare peste valoarea estimată, fără TVA, a achiziției, comunicată prin anunțul de participare și în prezenta Documentație. In cazul în care două sau mai multe oferte admisibile au același preț si se situează pe primul loc, acestea se vor departaja prin solicitarea a câte unei noi propuneri financiare în plic închis (Formularul de ofertă și anexele la acesta - devizele), caz în care contractul va fi atribuit ofertantului a carui nouă propunere financiară are prețul cel mai scăzut. Noile oferte vor fi transmise într-un termen ce va fi comunicat de către achizitor, la sediul I al Conpet SA Ploiesti, str. Anul 1848, nr. 1-3, Serv. Achizitii, în plic închis, cu mențiunea pe plic a denumirii procedurii.
Modul de prezentare a propunerii financiare. Pretul va fi exprimat in RON fara TVA. Se va specifica cota legala pentru TVA si separat valoarea cu TVA inclus.
Modul de prezentare a propunerii financiare. Ofertanții vor completa și vor prezenta în cadrul propunerii financiare: - Formularul de ofertă – Formularul nr.6 (inclusiv anexa 6.1 – centralizator preturi)
Modul de prezentare a propunerii financiare. Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă. 3) Prețurile din ofertă se vor prezenta în RON. Prețurile unitare din oferta financiară includ toate costurile necesare furnizării, inclusiv costurile cu transportul la sediile CONPET care vor fi precizate în comandă. Societatea CONPET S.A. nu poate disponibiliza fonduri suplimentare peste valoarea estimată, fără TVA, a achiziției, comunicată prin anunțul de participare și în prezenta Documentație. IV.4.3.