Common use of Bibliografie Clause in Contracts

Bibliografie. Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările si completările ulterioare; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor); - Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) cu modificările si completarile ulterioare; - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Ordinul nr.375/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală; - Art.109, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) cu modificarile si completarile ulterioare - articolele privind obligativitatea la internare și tratament medical din LEGEA nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, cu modificarile si completarile ulterioare; - H.G. nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea cadru nr. 153/2017 a salarizării unitare, cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată cu modicările și completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice cu modificările și completările ulterioare; - LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr.1424/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, cu modificările si completările ulterioare;

Appears in 1 contract

Samples: monitorulpsihologiei.com

Bibliografie. Legea contabilităţii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic82/24.12.1991 republicată, cu modificările si completările ulterioare; ulterioare - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT Ordin nr. 679 din 27 aprilie 2016 1917/12.12.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și organizarea si conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor); - Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri conturi pentru instituţiile publice si instrucţiunile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) cu modificările si completarile ulterioare; - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihiceacestuia*), cu modificările și completările ulterioare; ulterioare - Legea 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Ordinul nr.375/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală; - Art.109, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) 227/2015 Codul Fiscal, cu modificarile si completarile modificările și completările ulterioare - articolele privind obligativitatea la internare și tratament medical din LEGEA Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală4183/2022, cu modificarile modificările si completarile ulterioare; completările ulterioare - H.G. nr.144/2010 Legea nr. 273/29.06.2006 privind organizarea finanţele publice locale, cu modificările și funcționarea Ministerului Sănătății completările ulterioare - Legea 500/11.07.2002, privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare; ulterioare - Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea Ordinul nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 1792/24.12.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi demnităţilor plata cheltuielilor instituţiilor publice, pentru modificarea precum şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţareaorganizarea, organizarea evidenţa şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; raportarea angajamentelor bugetare şi legale - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; Ordinul nr .1235/19.09.2003 actualizat - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din O.U.G. nr.146/2002 privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobata cu modificări prin Legea nr.201/2003 - Ordinul nr. 98/2016 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național efectuarea inventarierii elementelor de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioare; natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii - Legea Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; – Organizarea contabilității la unitățile de învățământ, respectiv înregistrările contabile şi documentele în baza cărora se fac acestea, privitor la: o Contabilitatea activelor fixe; o Înregistrarea amortizării; o Închiderea conturilor şi stabilirea rezultatului patrimonial; o Contabilitatea materialelor de natura obiectelor de inventar; o Operațiuni privind decontările cu furnizorii; o Conturi la trezoreria statului şi bănci. – Inventarierea patrimoniului instituțiilor publice; – Documente justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate şi păstrarea lor; – Atribuții serviciu financiar conform ROFUIP 4183/2022 – Angajarea, lichidarea, ordonanțarea şi plata cheltuielilor instituțiilor publice precum şi organizarea, evidența şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale; – Finanțarea şi baza materială a salarizării unitareînvățământului preuniversitar; Afişarea rezultatelor la sediul şi pe site-ul Colegiului Tehnic „Xxxxxxxx Xxxxxx” Iaşi, cu modificarile si completarile ulterioare5.12.2022 ora 10,00 Termen depunere contestații: 05.12.2022 ora 15,00 Termen soluționare contestații și afișare rezultate după contestații: 06.12.2022 ora 15,00 data şi ora desfăşurării: 12 decembrie 2022, ora 09°° locul desfăşurării: Colegiul Tehnic „Xxxxxxxx Xxxxxx” din Iași, xxxxxx Xxxxxxx xx. 189; - Legea nr.53/2003 Codul munciiAfişarea rezultatelor la sediul şi pe site-ul Colegiului Tehnic „Xxxxxxxx Xxxxxx” Iaşi, republicată cu modicările 12.12.2022 ora 12,00 Termen depunere contestații: 12.12.2022 ora 15,00 Termen soluționare contestații și completările ulterioareafișare rezultate după contestații: 13.12.2022 ora 15,00 data și ora desfășurării: 14 decembrie 2022, ora 09°°; - Constituția Românieilocul desfăşurării: Colegiul Tehnic „Xxxxxxxx Xxxxxx” din Iași, xxxxxx Xxxxxxx xx. 189; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nrAfişarea rezultatelor la sediul şi pe site-ul Colegiului Tehnic „Xxxxxxxx Xxxxxx” Iaşi, 14.12.2022 ora 12,00 Termen depunere contestații: 14.12.2022 ora 15,00 Termen soluționare contestații și afișare rezultate după contestații: 15.12.2022 ora 15,00 Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Colegiului Tehnic „Xxxxxxxx Xxxxxx” Iaşi şi la adresa de email xxxxxxxxxxxx.xxxx@xxxxx.xxx, dna Xxxx Xxxxx – secretar comisie concurs. 287/2009), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice cu modificările și completările ulterioare; - LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr.1424/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, cu modificările si completările ulterioare;Director,

Appears in 1 contract

Samples: Condiţii De Participare

Bibliografie. Nr. crt. Funcția/Serviciul Bibliografia * 1 Consilier juridic, grad profesional IA/ Compartimentul Achiziții Publice 1. Codul administrativ din 03.07.2019, cu modificările și completările ulterioare; 2. Constituția României, republicată; 3. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare; 4. Legea nr. 514/2003 213/1998 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridicbunurile proprietate publică, cu modificările si și completările ulterioare; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT 5. Legea-cadru nr. 679 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)fonduri publice; - 6. Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 98/2016 privind achizițiile publice; 7. Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale; 8. Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor; 9. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei; 10. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public; 11. Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia protecția persoanelor fizice în ceea ce priveşte privește prelucrarea datelor cu caracter personal şi și privind libera circulaţie circulație a acestor date şi și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia protecția datelor) cu modificările si completarile ulterioare); - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Ordinul nr.375/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală; - Art.109, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea 12. Directiva nr. 286/2009) cu modificarile si completarile ulterioare - articolele 24/2014/UE privind obligativitatea la internare achizițiile publice și tratament medical din LEGEA de abrogare a Directivei 2004/18/CE; 13. Directiva nr. 135 1161/2019 de modificare a Directivei 2009/33/CE privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din 1 iulie 2010 privind Codul punct de procedură penală, cu modificarile si completarile ulterioarevedere energetic; - H.G. nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr14. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 419/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului Ordonanţei de achiziție publică/acordului-cadru din Legea urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 98/2017 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile funcţia de atac în materie control ex ante al procesului de atribuire a contractelor contractelor/acordurilor-cadru de achiziție achiziţie publică, a contractelor contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, pentru modificarea Hotărârii Bd. Metalurgiei nr. 12-18, Grand Arena, Et.1, Xxxxxx 0, Xxxxxxxxx Cod fiscal: 38872198 Website: xxx.xxxxxxxxxxxxxxxx0.xx Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, precum şi pentru organizarea modificarea şi funcţionarea Consiliului Național completarea Normelor metodologice de Soluţionare aplicare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru nr. 153/2017 a salarizării unitare, cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată cu modicările și completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009)99/2016 privind achiziţiile sectoriale, republicataprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul a Normelor metodologice de Procedură Civilă (aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 134/2010)98/2016 privind achiziţiile publice, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul 395/2016 şi a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi a Codului specific concesiunile de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriuservicii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - ORDIN aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 600 din 20 aprilie 2018 867/2016; 15. H.C.L. nr.8/31.01.2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice înființarea Direcției Mobilitate Urbană Sector 4, cu modificările și completările ulterioare; - LEGE nr16. 55 Contractul ca izvor al obligațiilor civile – art.1166 și următoarele din 15 mai 2020 Noul Cod Civil; 17. H.C.L. nr.150/19.12.2016 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Metodologia de COVID-19 atribuire a locurilor de parcare rezidențiale, pe raza sectorului 4 al Municipiului București, cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr.1424/2009 18. H.C.L. nr. 347/27.12.2018 pentru aprobarea Regulamentului, procedurii și modelului de contract privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, parcările/parcajele publice aflate în administrarea Sectorului 4 al Municipiului București cu modificările si și completările ulterioare;; 19. Ordinul ANRMAP nr. 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie; 20. O.U.G. nr. 58/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra domeniului achiziţiilor publice. *Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografia stabilită în vederea susţinerii concursului inclusiv republicările, modificările şi completările acestora la zi.

Appears in 1 contract

Samples: www.mobilitateurbana4.ro

Bibliografie. Legea Educației naționale nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările si completările ulterioare; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor); - Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) cu modificările si completarile ulterioare; - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihice1/2011, cu modificările și completările ulterioare; • OME 4183/2022 – Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare. • Legea 53/2003 (r1) - Legea 488/2016 Codul muncii republicată, cu modificările și completările ulterioare; • Ordinul M.F. nr. 2861 din 9 octombrie 2009 - pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Ordinul nr.375/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea centrelor efectuarea inventarierii elementelor de sănătate mintalănatura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii; - Art.109, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/200982/1991 (r4) a contabilității, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare - articolele privind obligativitatea la internare modificările și tratament medical din LEGEA completările ulterioare; • Ordin M.F. nr. 135 din 1 iulie 2010 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind Codul de procedură penalăangajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu modificarile si completarile modificările și completările ulterioare; - H.G. nr.144/2010 • Lege nr. 22/1969 privind organizarea angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și funcționarea Ministerului Sănătății răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor; • Hotărârea nr. 2230/1696 privind gestionarea bunurilor materiale; • Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publicăachizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioareachizitiile publice; • Legea 500/2002 - Legea nr.101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile Finanțele publice; • Hotărârea de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea cadru Guvern nr. 153/2017 841/1995 – privind Procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a salarizării unitare, cu modificarile si completarile ulterioarebunurilor aparținând instituțiilor publice; • Legea 307/2006 (r1) – privind Apărarea împotriva incendiilor; • Legea 319/2006 - Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată cu modicările a Securității și completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice cu modificările și completările ulterioare; - LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr.1424/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, cu modificările si completările ulterioare;sănătății în muncă.

Appears in 1 contract

Samples: scoala27.ro

Bibliografie. Legea contabilității nr. 82 /1991, cu modificările şi completările ulterioare M.O. 454/2008; • Legea nr. 514/2003 15/ 1994 privind organizarea amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi exercitarea profesiei de consilier juridicnecorporale, cu modificările si şi completările ulterioareulterioare M.O. 242/1999; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT • Hotărârea Guvernului nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor); - Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) cu modificările si completarile ulterioare; - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Ordinul nr.375/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală; - Art.109, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) cu modificarile si completarile ulterioare - articolele privind obligativitatea la internare și tratament medical din LEGEA nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, cu modificarile si completarile ulterioare; - H.G. nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările şi completările ulterioare M.O. 4/1998; • Ordonanţa Guvernului nr. 544/2001 81/2003 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioarereevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice M.O. 624/2003; - Legea • Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 3471/ 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice M.O. 835/2008; • Legea nr. 98/2016 500/2002 privind achiziţiile publice finanţele publice, cu modificarile si completarile ulterioaremodificările şi completările ulterioare M.O. 597/2002; - Legea nr.101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea cadru • Hotărârea Guvernului nr. 153/2017 72 din 5 februarie 2014 privind stabilirea valorii de intrare a salarizării unitare, cu modificarile si completarile ulterioareactivelor fixe la instituţiile publice; - Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată cu modicările și completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea • Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 287/2009), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 1792 din 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv provind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriuplata cheltuielilor instituţiilor publice, republicatprecum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificarile si completarile ulterioaremodificările şi completările ulterioare M.O. 37/2003; - ORDIN • Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 600 1917 din 20 aprilie 2018 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiuni de aplicare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare M.O. 1186/2005; • Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2634 din 2015 privind documentele financiar- contabile M.O. 910 bis/2015; • Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2861 din 2009 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor normelor metodologice privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, cu modificările şi completările ulterioare M.O. 704/2009; • Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1954/2005 pentru aprobarea Clasificației indicatorilor privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioareulterioare M.O. 1176/2005; - LEGE • Hotărârea Guvernului nr. 55 din 15 mai 2020 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei clasificarea și duratele normale de COVID-19 funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările și completările ulterioareulterioare M.O. 46/2005; - H.G. nr.1424/2009 • Hotărârea Guvernului nr. 1470/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrogprocedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea M.Ap.N. , cu modificările si și completările ulterioare;ulterioare M.O. 1109/2005; • Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 92/2013, pentru aprobarea ” Instrucțiunilor privind scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe, declasarea și casarea și casarea bunurilor materiale, altele decât mijloacele fixe, pierderi din rebuturi și a celor determinate de perisabilități în ministerul apărării naționale”, cu modificările și comletările ulterioare M.O. 609/2013; • Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice , cu modificările și completările ulterioare M.O. 132/1969; • Ordonanța de urgență Guvernului nr.146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului cu modificările și completările ulterioare M.O. 824/2002; • Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și completările ulterioare M.O. 328/1998. • MS Office, ghidul utilizatorului, publicat pe pagina de internet xxxxx://xxxxxxx.xxxxxx.xxx

Appears in 1 contract

Samples: www.roaf.ro

Bibliografie. Legea contabilității nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic82/1991, cu modificările si completările ulterioare; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor); - Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) cu modificările si completarile ulterioare; - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihicerepublicată, cu modificările și completările ulterioare; - Legea 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Ordinul nr.375/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală; - Art.109, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) cu modificarile si completarile ulterioare - articolele 500/2002 privind obligativitatea la internare și tratament medical din LEGEA nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, cu modificarile si completarile ulterioare; - H.G. nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.95/2006 Legea-cadru nr. 153/2017 privind reforma în domeniul sănătățiisalarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 O.U.G. nr. 114/2018 privind serviciile specializate integrate instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene; Planul de sănătateconturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociateaprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1917/2005, cu modificările și completările ulterioare; - Normele generale de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2634/2015, cu modificările și completările ulterioare; O.M.F.P. nr. 1661 bis/2003 privind aprobarea normelor metodologice privind modul de încasare si utilizare a fondurilor bănești primite sub formă de donații și sponsorizări de către instituțiile publice; Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1792/2002, cu modificările și completările ulterioare; Normele metodologice privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobateprin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009, cu modificările și completările ulterioare; O.M.F.P. nr. 3471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în partimoniul instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare; O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr.477/2004 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare; H.G. nr. 22/2022 privind organizarea și funcționatea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse; H.G. nr. 801/2004 privind organizarea și funcționarea caselor de cultură ale studenților și a Complexului Cultural Sportiv Studențesc „Tei” București; Regulamentul de Organizare și Funcționare al Caselor de Cultură ale Studenților și al Complexului Cultural Sportiv Studențesc „Tei” București, aprobat prin Ordinul nr. 1524 din 27.11.2020 al Ministrului Tineretului și Sportului; Legea nr. 350/2006 – Legea tinerilor, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România; Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile autoritățile și instituțiile publice; - Legea H.G. nr. 544/2001 259/2006 privind liberul acces la informaţiile aprobarea Normelor de interes public cheltuieli pentru realizarea programelor Autorității Naționale pentru Tineret în domeniul activității de tineret, cu modificările si completarile și completările ulterioare; - Hotărârea Metodologia de derulare și implementare a proiectelor studențești proprii și/sau în parteneriat de către Casele de Cultură ale Studenților și Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei”, aprobată prin Ordinul nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice 20569 din 29.06.2022 al Ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de aplicare a Legii nr. 544/2001 Șanse; Legea 227/2015 privind liberul acces la informaţiile de interes public Codul Fiscal, cu modificările si completarile și completările ulterioare;. Dispoziții generale privind contabilitatea publică; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor Clasificarea veniturilor și cheltuielilor bugetare pentru instituțiile publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea; Aprobarea depunerea și componența situațiilor finaniciare; Modul de îcasare și utilizare a fondurilor bănești primate sub forma donațiilor și sponsorizărilor de către instituțiile publice; Organizarea și funcționarea Caselor de Cultură ale Studenților; Înființarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale și funcționarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de IntegritateȘanse; Întocmirea și utilizarea documentelor financiar-contabile (aspect generale, reconstituirea documentelor financiar-contabile pierdute, sustrase sau distruse, păstrarea sau arhivarea registrelor de contabilitate și a celorlalte documente financiar-contabile, registrele de contabilitate, formele de înregistrare în contabilitate); Execuția bugetelor instituțiilor publice (dispoziții generale, angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, sistemul national de raportare și control al bugetelor individuale, angajamentelor bugetare și angajamentelor legale); Modul de stabilire a salariilor/soldelor, a altor drepturi salariale sau sociale bănești acordate personalului, precum și pentru modificarea a obligațiilor fiscal aferente acestora; Organizarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioareefectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la instituțiile publice; - Legea nr. 161/2003 Normele metodologice privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei reeevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în exercitarea demnităţilor patrimonial instituțiilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului contractelor de achiziție publică/acordului-acordul cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare98/2016; - Legea nr.101 Activitatea de voluntariat în România; Liberul acces la informațiile de interes public; Conduita personalului contractual din 19 mai 2016 privind remediile şi căile autoritățile și instituțiile publice; Normele de atac cheltuieli pentru realizarea programelor în materie domeniul activității de atribuire tineret; Derularea și implementarea proiectelor studențești proprii și/sau în parteneriat de către Casele de Cultură ale Studenților. Relațiile suplimentare se pot obține la sediul Casei de Cultură a contractelor de achiziție publicăStudenților Ploiești, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de serviciiBulevardul București, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea cadru nr. 153/2017 a salarizării unitare39, cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.53/2003 Codul munciiPloiești, republicată cu modicările și completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea jud. Prahova, nr. 287/2009)telefon 0000.000.000 – domnul Xxxxxx Xxxxxxxx - etaj 1, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice cu modificările și completările ulterioare; - LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr.1424/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, cu modificările si completările ulterioare;camera 25.

Appears in 1 contract

Samples: posturi.gov.ro

Bibliografie. Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată cu modicările și completarile ulterioare; - H.G. nr.905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților; - ORDIN nr. 2169 din 26 septembrie 2018 de aprobare a Metodologiei de transmitere a datelor privind veniturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice - Legea nr. 514/2003 263 din 16 decembrie 2010 privind organizarea sistemul unitar de pensii publice cu modificarile si completarile ulterioare; - O.U.G nr. 111/2010 privind concediul şi exercitarea profesiei indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor cu modificarile si completarile ulterioare; - O.U.G nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de consilier juridicmuncă cu modificarile si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 355 din 11 aprilie 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, cu modificarile si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 1425 din 11 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 securităţii si sănătăţii în muncă cu modificarile si completarile ulterioare; - OUG nr.158/2005 privind concediile şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate; - HOTĂRÂRE nr. 423 din 27 mai 2020 pentru aprobarea Listei cuprinzând urgențele medico- chirurgicale, precum şi bolile infectocontagioase din grupa A, pentru care asigurații beneficiază de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiției de stagiu de asigurare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea cadru nr. 153/2017 a salarizării unitare, cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificarile si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2011 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, cu modificările si completările ulterioare; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei LEGE nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor și demnităţilor publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naționale de consilier juridicIntegritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu modificările modificarile si completarile ulterioare; - REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor); - Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) ); - Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, cu modificările si completarile ulterioare; - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea 488/2016 pentru Ordin nr. 377/2017 din 30 martie 2017 privind aprobarea Normelor tehnice de aplicare realizare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Ordinul nr.375/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea centrelor programelor naţionale de sănătate mintală; - Art.109, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) cu modificarile si completarile ulterioare - articolele privind obligativitatea la internare și tratament medical din LEGEA nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penalăpublică pentru anii 2017 şi 2018, cu modificarile si completarile ulterioare; - H.G. nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea cadru nr. 153/2017 a salarizării unitare, cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată cu modicările și completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice cu modificările și completările ulterioare; - LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr.1424/2009 HG 1424/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, cu modificările modificarile si completările completarile ulterioare;

Appears in 1 contract

Samples: monitorulpsihologiei.com

Bibliografie. Norme de igienă privind unitățile pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor – Ordin Ministrului Sănătății nr. 1456/2020 Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările si completările ulterioare; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice 319/2006 referitoare la sănătate și securitate în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor); - muncă Legea nr. 190 307/2006 referitoare la apărarea incendiilor Legea nr. 53/ 2003 actualizată – Codul muncii Hotărârea nr.924/2005 privind aprobarea regulilor generale pentru igiena produselor alimentare; OMS 1563/2007- Lista alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor Ordinul nr.976 din 18 iulie 2018 1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal producţia, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) cu modificările si completarile ulterioare; - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihice, desfacerea alimentelor cu modificările și completările ulterioare; - Legea 488/2016 pentru ulterioare Ordin M.S. nr.975 / 1998 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; Igienico - Ordinul nr.375/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală; - Art.109, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) cu modificarile si completarile ulterioare - articolele privind obligativitatea la internare și tratament medical din LEGEA nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, cu modificarile si completarile ulterioare; - H.G. nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății publice, Sanitare pentru alimente cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - ulterioare Hotărârea nr. 123/2002 924 / 2005 privind regulile generale pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nrigiena produselor alimentare MANUALUL BUCĂTARULUI, Xxx. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor Xxxxxxxxxx Xxxxxxxxx xxxxx://xxxxxxxxx.xxx/xxxxxxxxx/xxxxxx-xxxx-xxxxxxx-0-xxx-xxxx.xxxx Brumar, C., Xxxxx, L., Pârjol, G., şi demnităţilor publicecolectiv, Tehnologie culinară – manual pentru modificarea clasele X-XI-XII, Editura Didactică şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţareaPedagogică, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de IntegritateBucureşti, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publiceoricare din ediţiile1999, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri2000, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea cadru nr. 153/2017 a salarizării unitare, cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată cu modicările și completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice cu modificările și completările ulterioare; - LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr.1424/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, cu modificările si completările ulterioare;2003

Appears in 1 contract

Samples: posturi.gov.ro

Bibliografie. Nr. crt. Funcția/Serviciul Bibliografia 1 Inspector de specialitate, grad profesional IA/ Biroul Parcări de Reședință/ Serviciul Parcări 1. Constituția României, republicată; 2. Codul administrativ din 03.07.2019, cu modificările și completările ulterioare - PARTEA a VI-a, TITLUL III. Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice; 3. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare; 4. Legea nr. 514/2003 213/1998 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridicbunurile proprietate publică, cu modificările si și completările ulterioare; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT nr5. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor); - Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 448/2006, republicată privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; 6. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public; 7. Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia protecția persoanelor fizice în ceea ce priveşte privește prelucrarea datelor cu caracter personal şi și privind libera circulaţie circulație a acestor date şi și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia protecția datelor) cu modificările si completarile ulterioare); - Legea 487/2002 republicata 8. Directiva nr. 1161/2019 de modificare a Directivei 2009/33/CE privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic; 9. Planul de mobilitate urbană durabilă 2016 Legea Sănătăţii Mintale si 2030 – Regiunea București – Ilfov; 10. H.C.L. nr. 8/31.01.2018 privind înființarea Direcției Mobilitate Urbană Sector 4; 11. H.C.L. nr.150/19.12.2016 privind Metodologia de atribuire a Protecției persoanelor cu tulburări psihicelocurilor de parcare rezidențiale, pe raza sectorului 4 al Municipiului București, cu modificările și completările ulterioare; - Legea 488/2016 12. H.C.L. nr 307/2018 privind însușirea și asumarea Strategiei de Dezvoltare a Sectorului 4 pentru perioada 2016 – 2020; 13. H.C.L. nr. 347/27.12.2018 pentru aprobarea Normelor Regulamentului, procedurii și modelului de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Ordinul nr.375/2006 contract privind înființarea, organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală; - Art.109, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) cu modificarile si completarile ulterioare - articolele privind obligativitatea la internare și tratament medical din LEGEA nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, cu modificarile si completarile ulterioare; - H.G. nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății publice, parcările/parcajele publice aflate în administrarea Sectorului 4 al Municipiului București cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.95/2006 privind reforma . *Candidaţii vor avea în domeniul sănătățiivedere la studierea actelor normative din bibliografia stabilită în vederea susţinerii concursului inclusiv republicările, cu modificările și şi completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces acestora la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea cadru nr. 153/2017 a salarizării unitare, cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată cu modicările și completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice cu modificările și completările ulterioare; - LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr.1424/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, cu modificările si completările ulterioare;zi.

Appears in 1 contract

Samples: www.mobilitateurbana4.ro

Bibliografie. Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările si completările ulterioare; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor); - Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) cu modificările si completarile ulterioare; - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Ordinul nr.375/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală; - Art.109, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) cu modificarile si completarile ulterioare - articolele privind obligativitatea la internare și tratament medical din LEGEA nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, cu modificarile si completarile ulterioare; - H.G. nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice achizițiile publice, cu modificarile si completarile modificările şi completările ulterioare; - Legea nr.101 din 19 mai 2016 nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea cadru nr. 153/2017 a salarizării unitareContestaţiilor, cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată cu modicările și modificările şi completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea Hotarârea Guvernului nr. 287/2009), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice generale de aplicare a prevederilor referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific atribuirea contractului de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicatachiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificarile si completarile ulterioare; - ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice cu modificările și şi completările ulterioare; - LEGE Hotarârea Guvernului nr. 55 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din 15 mai 2020 Legea nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 achiziţiile sectoriale, cu modificările și şi completările ulterioare; - H.G. nr.1424/2009 Hotărârea Guvernului nr. 901/2015 privind înființareaprivind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2015 privind înfiinţarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrogşi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, cu modificările si şi completările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare; Instrucțiunea nr. 1/2021 privind modificarea contractului de achiziție publică/contractului de achiziție sectorială/acordului-cadru; Ordonanța de Urgență nr. 114/09.07.2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice; Hotărârea de Guvern nr. 495/2019 din 9 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor /acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 419/2018; Instrucțiunea nr. 1/2019 pentru modificarea Instrucțiunii Președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 2/2018 privind ajustarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială; Ordonanța de Urgență nr. 46/2018 din 31 mai 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (O.N.A.C.) publicată în: monitorul oficial nr. 476 din 8 iunie 2018;

Appears in 1 contract

Samples: Cerere De Înscriere Adresată Preşedintelui Academiei Române

Bibliografie. Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 514/2003 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare; • Metodologia privind finantarea federatiilor sportive nationale de catre MS; • Regulamentul cadru privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările si completările ulterioarefuncţionarea federatiilor sportive din subordinea MS; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT • Hotărârea Guvernului nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor); - Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; • • Hotărârea Guvernului nr.1447/2007 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) cu modificările si completarile ulterioare; - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihiceaprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările și şi completările ulterioare; - Legea 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Ordinul nr.375/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală; - Art.109, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) cu modificarile si completarile ulterioare - articolele 500/2002 privind obligativitatea la internare și tratament medical din LEGEA nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, cu modificarile si completarile ulterioare; - H.G. nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății finanţele publice, cu modificările și şi completările ulterioare; - Legea nr.95/2006 nr.98/2016 privind reforma în domeniul sănătățiiachiziţiile publice, cu modificările și şi completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea • Hotărâre nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioarepublice; - • Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentației tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; • Legea nr.101 din 19 mai 2016 nr. 101/2016 privind remediile şi și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi și a contractelor de concesiune de lucrări şi și concesiune de servicii, precum şi și pentru organizarea şi funcţionarea și funcționarea Consiliului Național de Soluţionare Soluționare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioareContestațiilor; - Legea cadru nr. 153/2017 a salarizării unitare, cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată cu modicările și completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 nr.1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriuplata cheltuielilor instituţiilor publice, republicatprecum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificarile si completarile modificările şi completările ulterioare; • Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare; • Hotărârea Guvernului nr.1336/2022 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului - ORDIN nr. 600 cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din 20 aprilie 2018 sectorul bugetar plătit din fonduri publice; • Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare; • Legea nr.233/2002 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice Ordonanţei Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor; • Candidații vor studia actele normative stabilite în bibliografie cu toate modificările și completările ulterioareavute la data publicării prezentului anunț. Tematica: • Organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de educaţie fizică şi sport în România; - LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea • Finanţarea instituţiilor publice şi a activităţii sportive; • Prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive; • Încadrarea personalului în instituţiile publice; • Conduita personalului în instituţiile publice; • Contractul individual de COVID-19 cu modificările și completările ulterioaremuncă; • Proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia; • Achiziţiile publice; • Liberul acces la informaţiile de interes public; • Reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor. Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul FEDERATIEI ROMANE DE GIMNASTICA din Bucuresti, str. Xxxxxx Xxxxx, nr.16, sector 2, telefon 021/000 00 00 – doamna Xxxxx Xxxxxxxxxx – contabil sef si Xxxxx Xxxxxx RU - H.G. nr.1424/2009 privind înființarea0769225821. ------------------- CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI: ✓ Data limită de depunere a dosarelor de concurs: 22.02.2023, organizarea și funcționarea Centrului Național ora 14.00; ✓ Selecţia dosarelor de Sănătate Mintală și Luptă Antidrogînscriere: 23 - 24.02.2023; o Afişare rezultate selecţie dosare: 24.02.2023; o Depunere contestaţii: 24.02.2023; o Afişare rezultate după soluţionare contestaţii: 27.02.2023; ✓ Proba scrisă: 02.03.2023, cu modificările si completările ulterioareora 10.00; o Afişare rezultate probă scrisa: 03.03.2023; o Depunere contestaţii: 06.03.2023; o Afişare rezultate după soluţionare contestaţii şi rezultat final probă scrisa: 07.03.2023; ✓ Interviul: 08.03.2023, ora 10.00; o Afişare rezultate probă interviu: 09.03.2023; o Depunere contestaţii: 10.03.2023; o Afişare rezultate după soluţionare contestaţii şi rezultat final probă interviu: 13.03.2023;

Appears in 1 contract

Samples: frgimnastica.com

Bibliografie. Legea 487/2002 republicată – Legea Sănătăţii Mintale si a Protectiei persoanelor cu tulburări psihice; - Legea 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Legea nr. 514/2003 213/2004 – Legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, psiholog cu modificările drept de libera practică si completările ulterioare; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei Normele de consilier juridicaplicare ale acesteia, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 Legea nr.95/2006 privind protecţia persoanelor fizice reforma în ceea ce priveşte prelucrarea datelor domeniul sănătății, cu caracter personal modificările și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)completările ulterioare; - Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 544/2001 privind măsuri liberul acces la informaţiile de punere în interes public cu modificarile si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completările ulterioare; - Ord. nr. 377/2017 din 30 martie 2017 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările și al Consiliului completările ulterioare; - H.G. nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Ghidul de bune practici în Psihologia clinică elaborate de Comisia de Psihologie Clinică a Colegiului Psihologilor din Romania; - Tratat de Sănătate Mintală, Xxx Xxxxxxxxxxx, Ed. Enciclopedică, București, 2000; - Psihiatrie clinică, Xxx Xxxxxxxxxxx, Ed,Medicală, București, 2015; - Legea drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003, cu modificările și completările ulterioare; - REGULAMENT nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) cu modificările si completarile ulterioare); - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihiceICD-10, cu modificările Clasificarea tulburărilor mentale și completările ulterioarede comportament, Ed.TREI, 2016; - Legea 488/2016 pentru aprobarea Normelor DSM-5, Manual de aplicare Diagnostic și Clasificare Statistică a Legii Sănătății Mintale și Tulburărilor Mintale, Ediția a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Ordinul nr.375/2006 privind înființareaV-a, organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală; - Art.109Ed. Medicală Callisto, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) cu modificarile si completarile ulterioare - articolele privind obligativitatea la internare și tratament medical din LEGEA nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penalăBucurești, cu modificarile si completarile ulterioare; - H.G. nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea cadru nr. 153/2017 a salarizării unitare, cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată cu modicările și completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice cu modificările și completările ulterioare; - LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare2016; - H.G. nr.1424/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, cu modificările si completările completarile ulterioare;; Dosarele se pot trimite online pe adresa de mail a instituției: xxxxxx@xxxxxx.xxx.xx sau se pot depune fizic la sediul CNSMLA între orele 10.00 – 16.00. Concursul se va desfășura în trei etape: selecție dosare, probă scrisă în baza bibliografiei specifice fiecarui post și susținerea unui interviu. Probele se vor sustine la sediul Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, str. Pitar Moș nr.7-15, sector 1, București, după urmatorul calendar:

Appears in 1 contract

Samples: monitorulpsihologiei.com

Bibliografie. Legea nr. 514/2003 315/2004 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridicdezvoltarea regionala in Romania, cu modificările si completările ulterioare; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT nractualizata: Capitolul III. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor); - Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) cu modificările si completarile ulterioare; - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea 488/2016 Structuri teritoriale pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002dezvoltarea regională; - Ordinul nr.375/2006 MFE 1284/2016 privind înființareaaprobarea Procedurii competitive aplicabile solicitanţilor/beneficiarilor privaţi pentru atribuirea contractelor de furnizare, organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală; - Art.109servicii sau lucrări finanţate din fonduri europene, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) cu modificarile si completarile ulterioare - articolele Legea 98/2016 privind obligativitatea la internare și tratament medical din LEGEA nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penalăachizitiile publice cu modificarile si completarile ulterioare, cu modificarile si completarile ulterioare; - H.G. nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare; exceptia Capitolului I: Sectiunea a 5a- Exceptari, Sectiunea a 7a-Situatii speciale, Sectiunea a 8-Activitati de achizitie centralizate si achizitii comune ocazionale, Sectiunea a 9a-Achizitii care implica autoritati contractante din alte state membre, Capitolul III-Sectiunea a 2-a Instrumente si tehnici specifice de atribuire a contractelor de achizitie publica, Capitolul VII-Contraventii si sanctiuni, Capitolul VIII-Dispozitii tranzitorii si finale - Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Hotărârea nr. 123/2002 HG 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice Metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publicăachizitie publica/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; , cu exceptia Capitolului I- Dispozitii generale si organizatorice - Legea nr.101 din 19 mai 2016 HG 519/2014 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corectiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevazute in anexele la OUG 66/2011 privind prevenirea, constatarea si sanctiuonarea neregulilor aparute in obtinerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor fondurilor publice nationale aferente acestora cu modificarile si completarile ulterioareulterioare- Anexa 2 - Studii superioare, absolvite cu diploma de licenta - Vechime in munca - minim 3 ani - Experienta in domeniul achizitiilor publice – minim 2 ani - Cunostinte de limba engleza, nivel incepator - Cunostinte operare calculator (Word, Excel, Power Point, Internet), nivel mediu; - Legea cadru nr. 153/2017 Permis de conducere auto – categoria B. • centralizează opiniile autorității de management elaborate de către persoanele responsabile desemnate pentru acordarea punctelor de vedere asupra constatărilor din proiectele rapoartelor Autorității de Audit din cadrul Curţii de Conturi a salarizării unitareRomâniei și se asigură de transmiterea acestora pentru desfășurarea procesului de conciliere dintre cele două autorități; • monitorizează stadiul implementării acestora, în vederea transmiterii informațiilor actualizate către Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României și către Autoritatea de Certificare și Plată, precum și către alte autorități/instituții interesate; • efectuează reconcilieri periodice interne şi externe pentru a se asigura corectitudinea și exactitatea datelor şi raportărilor; • înregistrează în Registrul reducerilor procentuale abaterile de la respectarea normelor privind achizițiile publice, precum și documentele interne de constatare a acestor abateri, detectate și corectate înainte de rambursarea cheltuitelor către beneficiari/parteneri, în vederea monitorizării eventualelor impacturi globale asupra cheltuielilor ulterioare aferente acelorași contracte economice pentru care s-au aplicat reduceri procentuale; • monitorizează rezultatele verificărilor efectuate de către structurile de control și instituțiile/autoritățile cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.53/2003 Codul munciicompetențe specifice, republicată cu modicările privind verificările asupra indicatorilor de fraudă și completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale respectiv investigațiile referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi indicatorii de fraudă/suspiciunile de fraudă; • centralizează opiniile autorității de management elaborate de către persoanele responsabile desemnate pentru acordarea punctelor de vedere asupra constatărilor din proiectele rapoartelor Autorității de Audit și se asigură de transmiterea acestora catre autoritatea de audit pentru desfășurarea procesului de conciliere dintre cele două autorități; • centralizează măsurile stabilite în rapoartele finale de audit și monitorizează stadiul implementării acestora, în vederea transmiterii informațiilor actualizate către Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi a Codului specific României și către Autoritatea de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriuCertificare și Plată, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice cu modificările precum și completările ulterioare; - LEGE nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr.1424/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, cu modificările si completările ulterioarecătre alte autorități/instituții interesate;

Appears in 1 contract

Samples: Agent De Dezvoltare in Cadrul Directiei Juridice, It Si Logistica / Departamentul It, Logistica Si Administrativ / Compartimentul Smis, Pe Durata Nedeterminata

Bibliografie. Legea Ordonanța Guvernului nr. 514/2003 21/2007 privind organizarea instituţiile şi exercitarea profesiei companiile de consilier juridicspectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic; • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările si şi completările ulterioare; - STATUT din 29 iulie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările si completarile ulterioare; - REGULAMENT • Ordinul Ministerului Culturii nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a acestor date și concursului de abrogare proiecte de management, a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor); - Legea nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri Regulamentului-cadru de punere în aplicare organizare şi desfăşurare a Regulamentului (UE) 2016/679 evaluării managementului, a modelului-cadru al Parlamentului European și caietului de obiective, a modelului-cadru al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal raportului de activitate, precum şi privind libera circulaţie a acestor date şi modelului-cadru al contractului de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) cu modificările si completarile ulterioare; - Legea 487/2002 republicata – Legea Sănătăţii Mintale si a Protecției persoanelor cu tulburări psihicemanagement, cu modificările și completările ulterioare; - Legea 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii Sănătății Mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002; - Ordinul nr.375/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea centrelor de sănătate mintală; - Art.109, 110 din CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe dreptului de autor, cu modificarile si completarile ulterioare - articolele privind obligativitatea la internare modificările și tratament medical din LEGEA completările ulterioare; • Ordonanța Guvernului nr. 135 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor şi acțiunilor culturale, cu modificările şi completările ulterioare; • Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din 1 iulie 2010 fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare; • Legea nr. 53/2003 privind Codul de procedură penalăMuncii, republicată, cu modificarile si completarile modificările și completările ulterioare; - H.G. nr.144/2010 • Legea nr. 273/2006 privind organizarea finanţele publice locale, cu modificările și funcționarea Ministerului Sănătății completările ulterioare; • Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.95/2006 nr. 98/2016 privind reforma în domeniul sănătățiiachiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare; - • Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; • Legea nr.151/2010 nr. 500/2002 privind serviciile specializate integrate de sănătatefinanţele publice, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și modificările şi completările ulterioare; • Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu tulburări de sănătate mintală asociatemodificările şi completările ulterioare; • O.S.G.G. nr. 600/2018 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice; • Hotărârea Guvernului nr. 1269/2021 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie 2021-2025 şi a documentelor aferente acesteia; • Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile informațiile de interes public public, cu modificările si completarile și completările ulterioare; - Hotărârea • Ordonanța Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public discriminare, republicată, cu modificările si completarile și completările ulterioare; - Legea nr. 176/2010 202/2002 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publiceegalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, pentru modificarea şi completarea Legii republicată, cu modificările și completările ulterioare; • Hotărârea Guvernului nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancţionarea corupţiei cu modificările si completarile ulterioare; - Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioare; - HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 262/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea Legii nr. 98/2016 202/2002 privind achiziţiile publice cu modificarile si completarile ulterioareegalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. TEMATICA: actele cuprinse în bibliografie vor fi studiate în integralitatea lor. Proiectul de management este limitat la un număr de 40 de pagini, plus anexe, respectând următorul format: - dimensiune pagină A4; - Legea nr.101 din 19 mai 2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publicămarginile paginii: stânga: 2 cm, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de serviciidreapta: 2 cm, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Național de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificarile si completarile ulterioaresus: 1,25 cm, jos:1,25 cm; - Legea cadru font Times New Roman, dimensiunea de 12 puncte pentru textul de bază și 14 puncte pentru titluri; - spațierea textului la 1 rând; - alinierea textului: justified. Paginile vor fi numerotate, în josul paginii, numărul centrat. Se vor folosi diacriticele specifice limbii române. Eventuale fotografii, grafice, flyer-e, afișe, prezentări sau alte prelucrări de imagine vor fi incluse obligatoriu în anexe. Proiectul de management trebuie să respecte întocmai structura din caietul de obiective aprobat de autoritate, întocmit după Anexa 3 a OMC nr. 153/2017 2799/2015, inclusiv numerotarea capitolelor, subcapitolelor, subpunctelor. În întocmirea proiectului se cere utilizarea termenilor conform definiţiilor prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a salarizării unitare, cu modificarile si completarile ulterioare; - Legea nr.53/2003 Codul muncii, republicată cu modicările și completările ulterioare; - Constituția României; - Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea Guvernului nr. 287/2009)189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010), republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ord. nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventive, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; - Ordinul nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare; - ORDIN nr. 600 din 20 aprilie 2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice cu modificările și completările ulterioare; . - LEGE nrProiectul de management va fi prezentat, în cadrul etapei a II-a, în format PowerPoint cu o durată de maxim 15 minute, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea - Prezentarea poate fi susţinută şi combaterea efectelor pandemiei în sistem online, prin decizia comisiei de COVID-19 concurs, comunicată candidaţilor cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr.1424/2009 privind înființareaprecizarea tuturor elementelor necesare în acest sens (platforma, organizarea și funcționarea Centrului Național data, ora, alte informații necesare bunei desfășurări a concursului etc.) Proiectele de Sănătate Mintală și Luptă Antidrogmanagement sunt lucrări proprii cu caracter original. Astfel, cu modificările si completările ulterioare;dacă se constată existenţa de elemente plagiate, nu se specifică sursa informaţiilor şi se însuşesc parţial sau în totalitate ideile ori cuvintele altora, comisia de concurs va respinge aceste proiecte de management.

Appears in 1 contract

Samples: filarmonicabanatul.ro