Common use of Atributiile postului Clause in Contracts

Atributiile postului. Se îngrijește de întocmirea la termen a documentelor și situațiilor solicitate de organele de control teritoriale și centrale; Rezolvă corespondența adresată compartimentului și urmărește întocmirea raporturilor statistice la termenele stabilite de Comisia Națională de Statistică; Răspunde de corespondența adresată compartimentului și repartizată spre soluționare în sarcina sa; Încheierea contractelor ce privesc activitățile desfășurate cu consultarea oficiului juridic; Participă la ședințele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al orașului Breaza, după caz și completează rapoarte cu date ce privesc domeniul în care activează pentru ca hotărârile luate să fie legale; Participă și întocmește procese verbale de recepție, situații de lucrări în domeniul lucrărilor de reparații, regularizarea cursurilor de apă, izvoare, râuri din intravilanul orașului; Verifică starea tehnică a străzilor, identificând și localizând degradările produse în carosabil, împreună cu gestionarul domeniului public al orașului și cu Șeful Serviciului ADP, propune împreună cu aceștia un program de reparații, modernizări, etc; Stabilește împreună cu conducerea, programele curente și de perspectivă privind investițiile; Controlează și urmărește realizarea achizițiilor în conformitate cu documentațiile tehnice; Urmărește și controlează realizarea lucrărilor de investiții prin diriginți de șantier atestați conform legii, ține permanent legătura cu diriginții de șantier, cu constructorii și proiectanții pentru a se asigura un ritm normal de desfășurare a lucrărilor de investiții, urmărește în teren bunul mers al lucrărilor și încadrarea lor în graficul de execuție; Verifică și propune spre discuție în vederea aplicării diferitelor modificări de soluții constructive pentru care sunt necesare dispoziții de șantier cu avizul proiectantului; Informează conducerea Primăriei despre problemele ce apar în domeniul său de activitate și despre alte aspecte ce țin de ▇▇▇▇▇▇▇▇▇ ce îi revin; Urmărește întocmirea evidențelor tuturor plăților pentru obiectivele de investiții; Informează conducerea Primăriei privind buna desfășurare a lucrărilor de investiții; Colaborează permanent cu Biroul Contabilitate privind plățile efectuate, punând viza de plată pe documentele legale cu condiția încadrării în fondurile alocate; Stabilește împreună cu conducerea, programele curente și de perspectivă privind investițiile, reparațiile, serviciile, în funcție de necesitate, încadrarea acestora conform legislației în categoria de obiectiv (investiții, reparații,. servicii, etc); Asigură recepția lucrărilor de investiții și a dotărilor din lista de investiții; Urmărește comportarea lucrărilor în perioada de garanție (până la recepția finală), propunând deblocarea contului de garanții numai în condițiile în care nu au apărut nici un fel de defecțiuni sau vicii ascunse; Întocmește rapoarte de specialitate la solicitarea primarului sau consilierilor în vederea emiterii unor hotărâri de consiliu cu privire la lucrările și obiectivele de investiții; Țne permanent legătura cu Agenția Națională de Locuințe, Compania Națională de Investiții, etc, propunând spre finanțare noi obiective și urmărind atragerea de surse suplimentare de finanțare; Se ocupă de realizarea parteneriatelor cu Consiliul Județean, precum și a raportării situației acestora; Propune măsuri pentru rezolvarea unor probleme concrete și care sunt în sfera sa de acționare operativă; Participă la recepția lucrărilor realizate în domeniul public și privat, de investiții și a dotărilor din lista de investiții; Semnează situațiile de plată, prezentate de constructori, pentru confirmarea cantităților de lucrări faptice din șantier și confruntarea acestora ca valori și cantități, cu devizele dispozițiilor de șantier, contracte sau alte acte dintre constructor și beneficiar; Urmărește în teren bunul mers al lucrărilor și încadrarea lor în graficul de execuție; Urmărește comportarea lucrărilor în perioada de garanție până la recepția finală, propunând deblocarea contului de garanții numai în condițiile în care nu au apărut nici un fel de defecțiuni sau vicii ascunse; Se ocupă de elaborarea documentației de atribuire a achizițiilor publice; Oganizează concursul de soluții; Va asigura publicarea în termenele și în condițiile prevăzute de lege; Întocmește dosarul de achiziții publice; Încheie acordul cadru și contractele de achiziții publice, în conformitate cu legislația în vigoare, după consultarea consilierului juridic; Răspunde de efectuarea achizițiilor publice în conformitate cu prevederile legale în vigoare; Întocmește planul anual al achizițiilor publice împreună cu factorii de decizie și reprezentanții compartimentelor, actualizează planul de achiziții în SEAP, ori de câte ori apar modificări ca urmare a aprobării/rectificărilor de buget local; Organizează procedura legală privind închirierea și concesionarea bunurilor proprietatea orașului; aprobat; Este delegat să urmărească respectarea disciplinei în construcții conform unui program Adresa de corespondenta: ▇▇▇▇▇▇,▇▇▇.▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇, ▇▇.▇▇▇, ▇▇▇▇▇▇▇ Prahova, adresa de mail ; ▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇@▇▇▇▇▇.▇▇▇ .Persoana de contact ▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇ –Comp.RUS –tel.0244/340508

Appears in 1 contract

Sources: Public Job Announcement

Atributiile postului. Se îngrijește ✓ zilnic, raspunde la telefon, face legatura cu birourile din agentie, trimite faxuri ori de întocmirea cate ori este solicitata; ✓ primirea, inregistrarea corespondentei si distribuirea in cadrul institutiei, conform rezolutiilor directorului executiv si directorului adjunct; ✓ redactarea corespondentei (uzuale) la termen calculator, sub semnaturile directorului executiv si/sau directorului adjunct; ✓ pregatire si expedierea corespondentei, cu asigurarea elementelor necesare (semnaturi si stampile, inregistrare) ✓ inregistrarea, transmiterea si/sau arhivarea actelor documentelor si mesajelor prin fax sau mail, primite sau transmise de institutie si raspunde de pastrarea acestora in conformitate cu legislatia in vigoare; ✓ asigurarea comunicarii, prin scanare si transmitere pe mail, a documentelor și situațiilor solicitate dispozitiilor conducerii (decizii, informatii, documente, proceduri etc.) catre celelalte compartimente, in vederea indeplinirii sarcinilor de organele munca ce le revin acestora; ✓ asigurarea transmiterii si primirii mesajelor telefonice si prin fax inspre/dinspre institutie; ✓ asigurarea multiplicarii materialelor de control teritoriale și centralesedinte, intruniri etc; Rezolvă corespondența adresată compartimentului și urmărește întocmirea raporturilor statistice ✓ asigurarea organizarii intrunirilor de lucru si a sedintelor (anunturi, urmarire confirmari, primire vizitatori, asigurare protocol pentru desfasurarea acestora in cele mai bune conditii); ✓ aducerea la termenele indeplinire si a altor atributii stabilite de Comisia Națională de Statisticăconducerea institutiei, atributii care contribuie la organizarea si desfasurarea corespunzatoare a activitatii acesteia; Răspunde de corespondența adresată compartimentului și repartizată spre soluționare în sarcina sa✓ inscrie angajatii sau alte persoane pentru audiente la directorul executiv si directorul executiv adjunct; Încheierea contractelor ce privesc activitățile desfășurate ✓ preia zilnic presa scrisa; ✓ intretinerea biroticii (computer, fax, xerox) in conditii bune; ✓ manifestarea unei atitudini respectoase in relatie cu consultarea oficiului juridic; Participă la ședințele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al orașului Breaza, după caz și completează rapoarte cu date ce privesc domeniul în care activează pentru ca hotărârile luate să fie legale; Participă și întocmește procese verbale de recepție, situații de lucrări în domeniul lucrărilor de reparații, regularizarea cursurilor de apă, izvoare, râuri din intravilanul orașului; Verifică starea tehnică a străzilor, identificând și localizând degradările produse în carosabil, împreună cu gestionarul domeniului public al orașului și cu Șeful Serviciului ADP, propune împreună cu aceștia un program de reparații, modernizări, etc; Stabilește împreună cu conducerea, programele curente și de perspectivă privind investițiile; Controlează și urmărește realizarea achizițiilor în conformitate cu documentațiile tehnice; Urmărește și controlează realizarea lucrărilor de investiții prin diriginți de șantier atestați conform legii, ține permanent legătura cu diriginții de șantierpersonalul, cu constructorii și proiectanții pentru a se asigura un ritm normal de desfășurare a lucrărilor de investiții, urmărește în teren bunul mers al lucrărilor și încadrarea lor în graficul de execuție; Verifică și propune spre discuție în vederea aplicării diferitelor modificări de soluții constructive pentru care sunt necesare dispoziții de șantier cu avizul proiectantului; Informează conducerea Primăriei despre problemele ce apar în domeniul său de activitate și despre alte aspecte ce țin de ▇▇▇▇▇▇▇▇▇ ce îi revin; Urmărește întocmirea evidențelor tuturor plăților pentru obiectivele de investiții; Informează conducerea Primăriei privind buna desfășurare a lucrărilor de investiții; Colaborează permanent cu Biroul Contabilitate privind plățile efectuate, punând viza de plată pe documentele legale cu condiția încadrării în fondurile alocate; Stabilește împreună cu conducerea, programele curente și de perspectivă privind investițiile, reparațiile, serviciile, în funcție de necesitate, încadrarea acestora conform legislației în categoria de obiectiv (investiții, reparații,. servicii, etc); Asigură recepția lucrărilor de investiții și a dotărilor din lista de investiții; Urmărește comportarea lucrărilor în perioada de garanție (până la recepția finală), propunând deblocarea contului de garanții numai în condițiile în care nu au apărut nici un fel de defecțiuni sau vicii ascunse; Întocmește rapoarte de specialitate la solicitarea primarului sau consilierilor în vederea emiterii unor hotărâri de consiliu cu privire la lucrările și obiectivele de investiții; Țne permanent legătura cu Agenția Națională de Locuințe, Compania Națională de Investiții, etc, propunând spre finanțare noi obiective și urmărind atragerea de surse suplimentare de finanțare; Se ocupă de realizarea parteneriatelor cu Consiliul Județean, precum și a raportării situației acestora; Propune măsuri pentru rezolvarea unor probleme concrete și care sunt în sfera sa de acționare operativă; Participă la recepția lucrărilor realizate în domeniul public și privat, de investiții și a dotărilor din lista de investiții; Semnează situațiile de plată, prezentate de constructori, pentru confirmarea cantităților de lucrări faptice din șantier și confruntarea acestora ca valori și cantități, cu devizele dispozițiilor de șantier, contracte sau alte acte dintre constructor și beneficiar; Urmărește în teren bunul mers al lucrărilor și încadrarea lor în graficul de execuție; Urmărește comportarea lucrărilor în perioada de garanție până la recepția finală, propunând deblocarea contului de garanții numai în condițiile în care nu au apărut nici un fel de defecțiuni sau vicii ascunse; Se ocupă de elaborarea documentației de atribuire a achizițiilor publice; Oganizează concursul de soluții; Va asigura publicarea în termenele și în condițiile prevăzute de lege; Întocmește dosarul de achiziții publice; Încheie acordul cadru și contractele de achiziții publice, în conformitate cu legislația în vigoare, după consultarea consilierului juridic; Răspunde de efectuarea achizițiilor publice în conformitate cu prevederile legale în vigoare; Întocmește planul anual al achizițiilor publice împreună cu factorii de decizie și reprezentanții compartimentelor, actualizează planul de achiziții în SEAP, ori de câte ori apar modificări ca urmare a aprobării/rectificărilor de buget local; Organizează procedura legală privind închirierea și concesionarea bunurilor proprietatea orașului; aprobat; Este delegat să urmărească respectarea disciplinei în construcții conform unui program Adresa de corespondenta: ▇▇▇▇▇▇,▇▇▇.▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇, ▇▇.▇▇▇, ▇▇▇▇▇▇▇ Prahova, adresa de mail ; ▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇▇@▇▇▇▇▇.▇▇▇ .Persoana de contact ▇▇▇▇ ▇▇▇▇▇▇▇ –Comp.RUS –tel.0244/340508vizitatorii institutiei;

Appears in 1 contract

Sources: Contract De Prestari Servicii