ACADEMIA ROMÂNĂ Se aprobă,
ACADEMIA ROMÂNĂ Se aprobă,
21 ianuarie 2021 PREŞEDINTE,
Acad. Xxxx-Xxxxx Xxx
A N U N Ţ
Academia Română cu sediul în Calea Victoriei, nr. 125, sector 1, Bucureşti, scoate la concurs un post contractual de execuție:
⮚ inspector de specialitate gradul IA cu normă întreagă, durată nedeterminată, în cadrul Direcției Tehnico-Administrativă la Serviciul Tehnic și Investiții.
Acte necesare pentru întocmirea dosarului de concurs:
• Cerere de înscriere adresată Preşedintelui Academiei Române;
• Curriculum vitae detaliat, datat şi semnat pe fiecare pagină (model Europass);
• Declaraţie pe proprie răspundere că nu are condamnări penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează, cu completarea dosarului de concurs (până la data primei probe de concurs) cu cazierul judiciar în original;
• Copia actului identitate;
• Copia carnetului de muncă/adeverințelor care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor;
• Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor (diplome de studii) și a actelor care atestă efectuarea unor specializări (atestate, certificate);
• Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătații.
Notă: documentele depuse în copie vor fi certificate “conform cu originalul” de către candidați, semnate și datate.
Dosarele de concurs se depun la Registratura Generală a Academiei Române numai până la data de 07.02.2022 (inclusiv), în intervalul orar 09:00 – 13:00, iar codul de candidat se va transmite ulterior de către secretarul comisiei de concurs, pe adresa de email specificată de către candidat în Curriculum vitae. Rezultatul selecției dosarelor se afișează la sediul Academiei Române și pe site-ul instituției în data de 08.02.2022.
Cerințele postului:
• studii superioare absolvite cu diplomă de licență;
• specializarea studiilor: construcții civile, industriale și agricole;
• vechime în muncă: minimum 7 ani;
• vechime în specialitatea studiilor solicitate: minimum 5 ani.
cunoștințe/competențe: cunoștințe operare PC, programele Microsoft Office (Word, Excel) și AutoCAD; întocmire caiet de sarcini pentru lucrări de reparații/investiții; recepția lucrărilor de reparații/investiții; urmărirea comportării în timp a construcțiilor; participarea, împreună cu dirigintele de șantier, la întocmirea cărții tehnice a construcției.
aptitudini/deprinderi: deprinderi pentru munca practică, interes pentru problemele tehnice; aptitudini de comunicare; ordonat, organizat; dexteritate fizică și aptitudini pentru lucrul tehnic.
Condițiile generale necesare ocupării unui post de natură contractuală
Poate ocupa postul vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, testată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Bibliografie
1. Legea nr.752/2001 privind organizarea și funcţionarea Academiei Române, republicată;
2. Statutul Academiei Române, rectificat şi modificat, (Monitorul Oficial nr. 1152 din 3 decembrie 2021);
3. Codul de Etică, Regulamentul de Organizare și Funcţionare al Academiei Române și Regulamentul Intern al Academiei Române;
4. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în M. Of. nr. 448/24.11.1998, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare;
7. Hotărârea nr. 907/2016 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
8. Legea nr.10/1995 privind calitatea in constructii, cu modificările şi completările ulterioare;
9. Hotărârea nr. 766 din 21 noiembrie 1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții;
10. Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice;
11. Hotărârea nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţiile aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare;
12. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;
13. Hotărârea nr. 395/2016 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;
14. Indicatoare de norme de deviz – RpC (Matrix Rom 1998);
15. Normativ C56/2002 pentru verificarea calității și recepția lucrărilor de instalații aferente construcțiilor.
Tematică
1. Legea nr.752/2001 privind organizarea și funcţionarea Academiei Române, republicată - integral;
2. Statutul Academiei Române, rectificat şi modificat, (Monitorul Oficial nr. 617 din 14.09.2009) – cap. I şi III;
3. Codul de Etică - integral, Regulamentul de Organizare și Funcţionare al Academiei Române – Capitolul VI - Secțiunea 3 și Regulamentul Intern al Academiei Române – integral;
4. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în M. Of. Nr. 448/24.11.1998, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
5. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii republicată în M. Of. nr. 933/13.10.2004, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
6. Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii publicat în M. Of. Nr. 797/23.11.2009, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
7. Hotărârea nr. 907/2016 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice – integral;
8. Legea nr.10/1995 privind clitatea in constructii publicată în M. Of. Nr. 765/2016, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
9. Hotărâre nr. 766 din 21 noiembrie 1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții – integral;
10. Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice – integral;
11. Hotărârea nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţiile aferente acestora publicată în M. Of. Nr. 193/28 iulie 1994, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
12. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice – integral;
13. Hotărârea nr. 395/2016 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice – integral;
14. Indicatoare de norme de deviz – RpC (Matrix Rom 1998);
15. Normativ C56/2002 pentru verificarea calității și recepția lucrărilor de instalații aferente construcțiilor – integral.
Concursul va consta într-o probă scrisă și interviu.
• Proba scrisă se va desfăşura în data de 15.02.2022, ora 11:00, la sediul Academiei Române.
Rezultatul probei scrise se va afişa la sediul Academiei Române şi pe site-ul instituţiei în data de 16.02.2022, candidaţii promovaţi fiind cei care au obţinut minimum de 70 de puncte (nota 7). Numai candidaţii promovaţi la proba scrisă se pot prezenta la interviu.
• Interviul se va desfăşura în data de 21.02.2022, ora 11:00, la sediul Academiei Române.
Rezultatul interviului se va afişa la sediul şi pe site-ul Academiei Române în data de
21.02.2022, candidaţii promovaţi fiind cei care au obţinut minimum de 70 de puncte (nota 7).
Rezultatul final al concursului se va afişa la sediul şi pe site-ul Academiei Române în data de 23.02.2022.
Candidaţii pot depune contestaţii cu privire la selecția dosarelor/proba scrisă/interviu în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor respective.
Rezultatele la contestațiile depuse pentru selecția dosarelor/proba scrisă/interviu se vor afișa în termen de o zi lucrătoare pe site-ul Academiei Române.
NOTĂ: Accesul în instituție și în sala de concurs se va face în baza cărţii de identitate în original iar candidaţii sunt rugaţi să se prezinte cu 10 minute înainte de începerea probelor, purtarea măștii de protecție este obligatorie.
Relaţii suplimentare se pot obţine zilnic între orele 10 - 14 la telefon: 021.212.86.34.
Întocmit,
Biroul Resurse Umane