A N U N Ţ
ACADEMIA ROMÂNĂ Se aprobă
09 decembrie 2019 PREŞEDINTE,
Acad. Xxxx-Xxxxx Xxx
A N U N Ţ
Academia Română cu sediul în Calea Victoriei, nr.125, sector 1, Bucureşti, scoate la concurs
un post contractual de execuţie:
⮚ Inspector de specialitate gradul IA cu normă întreagă, pe durată nedeterminată, în cadrul Direcției Patrimoniu – Serviciul Reparații și Investiții.
Candidaţii vor depune toate actele de înscriere la Biroul Resurse Umane. Acte necesare pentru întocmirea dosarului de concurs:
• Cerere de înscriere adresată Preşedintelui Academiei Române;
• Curriculum vitae detaliat, datat şi semnat pe fiecare pagină (model Europass);
• Declaraţie pe proprie răspundere că nu are condamnări penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează, cu completarea dosarului de concurs (până la data primei probe de concurs) cu cazierul judiciar în original;
• Originalul şi copia actului identitate;
• Originalul şi copia carnetului de muncă / adeverinţă de vechime;
• Originalele şi copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi a actelor care atestă efectuarea unor specializări (diplome studii universitate, atestate, certificate etc.);
• Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătații.
Dosarele de concurs se primesc la Biroul Resurse Umane al Academiei Române numai până la data de 23.12.2019 (inclusiv) orele 15.00, când expiră termenul limită de depunere al dosarelor. Rezultatul selecției dosarelor se afişează la sediul Academiei Române şi pe site-ul instituţiei în data de 24.12.2019.
Cerinţele postului:
• absolvent/ă al/a Facultăţii de Construcții Civile, Industriale și Agricole cu diplomă de licență;
• vechime în muncă: min. 7 ani;
• vechimea în specialitatea studiilor: min. 7 ani;
• competențe/ cunoștințe – cunostințe de specialitate, de lucru la PC (Proiectare CAD/echivalent, Word, Excel), indicatoare norme de deviz;
• aptitudini/ deprinderi – capacitate de organizare a muncii proprii, de gestionare a timpului, de asumare a responsabilităților; deprinderi pentru munca practică, interes pentru problemele tehnice; aptitudini de comunicare; ordonat; organizat; dexteritate fizică și aptitudini pentru lucrul tehnic.
Bibliografie
1. Legea nr.752/2001 privind organizarea și funcţionarea Academiei Române, republicată;
2. Statutul Academiei Române, rectificat şi modificat, (Monitorul Oficial nr.617 din 14.09.2009);
3. Codul de Etică, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Academiei Române - secţiunea „Direcţia Patrimoniu” şi Regulamentul Intern al Academiei Române;
4. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în
M. Of. Nr. 448/24.11.1998, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Hotărârea de Guvern nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în M. Of. nr. 1020/21.12.2006, cu modificările și completările ulterioare;
6. Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul;
7. Hotărârea nr. 525 din 27 iunie 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism*) – Republicare;
8. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii republicată în M. Of. nr. 933/13.10.2004, cu modificările şi completările ulterioare;
9. Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii publicat în M. Of. Nr. 797/23.11.2009, cu modificările şi completările ulterioare;
10. Hotărârea nr. 907/2016 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conţinutul- cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
11. Hotărârea nr. 925 din 20 noiembrie 1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor;
12. Ordin nr. 129/2016 din 25 august 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă – integral;
13. Legea nr. 10/1994 privind calitatea în construcții publicată în M. Of. Nr. 765/2016, cu modificările și completările ulterioare;
14. Hotărârea nr. 766 din 21 noiembrie 1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții;
15. Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice;
16. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice:
17. Hotărârea nr. 395/2016 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;
18. Hotărârea nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţiile aferente acestora publicată în M. Of. Nr. 193/28 iulie 1994, cu modificările şi completările ulterioare;
19. Hotărârea nr. 343/2017 din 18 mai 2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora;
20. Indicatoare de norme de deviz – RpC (Matrix Rom 1998).
Tematică :
1. . Legea nr.752/2001 privind organizarea și funcţionarea Academiei Române, republicată - cap.I ;
2. Statutul Academiei Române, rectificat şi modificat, (Monitorul Oficial nr.617 din 14.09.2009) –
cap. I şi III, lit. d);
3. Codul de Etică, Regulamentul de Organizare și Funcţionare al Academiei Române – secțiunea
„Direcţia Patrimoniu” și Regulamentul Intern al Academiei Române – integral;
4. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în M. Of. Nr. 448/24.11.1998, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
5. Hotărârea de Guvern nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului publicată în M. Of. nr. 1020/21.12.2006, cu modificările şi completările ulterioare – art.1, art.2, art. 3,art. 4, art. 5, art.6, art.7, art.8 și art. 9, fără anexe.
6. Legea 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de architect, actualizată – integral;
7. Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului și urbanism – integral;
8. Hotărârea nr. 525 din 27 iunie 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism*) – Republicare – Anexa 1 regulamentul general de urbanism – cap. 1, cap. 2; Anexa 2 norme metodologice – cap. 1, cap. 2 și cap. 3.
9. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii republicată în M. Of. nr. 933/13.10.2004, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
10. Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii publicat în M. Of. Nr. 797/23.11.2009, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
11. Hotărârea nr. 907/2016 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice – cap. I, cap. II, cap. III, Anexa 1 – Nota coonceptuală și Anexa 2 – Tema de proiectare;
12. Hotărârea nr. 925 din 20 noiembrie 1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor – integral;
13. Ordin nr. 129/2016 din 25 august 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă – cap. II, cap. III, cap. IV;
14. Legea nr. 10/1994 privind calitatea in constructii publicată în M. Of. Nr. 765/2016, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
15. Hotărâre nr. 766 din 21 noiembrie 1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții – integral;
16. Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice – Xxxxxx XX, cap. II, cap.
III;
17. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice – paragraful 8 – concurs de soluții, paragraful 10 –
procedură simplificată;
18. Hotărârea nr. 395/2016 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice – secțiunea a 2-a estimarea valorii achiziţiei publice şi alegerea modalităţii de atribuire; - secțiunea a 3-a consultarea pieței;
19. Hotărârea nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţiile aferente acestora publicată în M. Of. Nr. 193/28 iulie 1994, cu modificările şi completările ulterioare – integral;
20. Hotărârea nr. 343/2017 din 18 mai 2017 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora – integral;
Condițiile necesare ocupării unui post de natură contractuală
Poate ocupa postul vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Concursul va consta în următoarele probe: scrisă, practică și interviu.
• Proba scrisă se va desfăşura în data de 09.01.2020, ora 10:00, la sediul Academiei Române. Accesul în sala de concurs se va face în baza cărţii de identitate în original iar candidaţii sunt rugaţi să se prezinte cu 10 minute înainte de începerea probei scrise.
• Proba practică se va desfăşura în data de 09.01.2020, ora 14:00, la sediul Academiei Române și va consta în întocmirea devizului estimativ de lucrări necesare reparațiilor curente la o
parte dintr-un imobil al Academiei Române, respectiv: stabilirea operațiilor necesare, a cantităților de lucrări și încadrarea acestora pe articole de deviz, urmată de calcularea într-un fișier .xls a valorii estimative pentru reparații, inclusiv recapitulație și TVA.
Rezultatul probei scrise si al probei practice se va afişa la sediul Academiei Române şi pe site-ul instituţiei în data de 10.01.2020, candidaţii promovaţi fiind cei care au obţinut minimum de 70 de puncte (nota 7) la fiecare probă. Numai candidaţii promovaţi la proba scrisă și proba practică se pot prezenta la interviu.
• Interviul se va desfăşura în data de 15.01.2020, ora 11:00, la sediul Academiei Române.
Rezultatul interviului se afişează la sediul Academiei Române şi pe site-ul instituţiei în data de 15.01.2020.
Rezultatul final al concursului se afişează la sediul Academiei Române şi pe site-ul instituţiei în data de 20.01.2020.
Candidaţii pot depune contestaţii cu privire la selecția dosarelor/proba scrisă și practică/ interviu în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor respective.
Rezultatele la contestațiile depuse pentru selecția dosarelor/proba scrisă și practică/interviu se vor afișa în termen de o zi lucrătoare pe site-ul Academiei Române și la sediul acesteia.
Relaţii suplimentare se pot obţine zilnic între orele 10-14 la telefon: 021. 000.00.00 sau la sediul Academiei Române - camera 30.
Întocmit, Biroul Resurse Umane