ACORD DE PARTENERIAT
Anexa 3 la H.C.L nr 115 din 31.05.2023
Direcția de Asistenţă Socială Roman Fundația ”Episcop Melchisedec” Roman
Nr. ...…. din ………….. Nr. …...... din…………….
ACORD DE PARTENERIAT
Încheiat astazi ………….
I. PĂRȚILE CONTRACTANTE
1. Direcția de Asistenţă Socială Roman, cu sediul în municipiul Roman, str. Xxxxxxxxx xxx Xxx nr. 3, județul Neamț, reprezentată prin Xxxxx Xxxxxxx- Xxxxxx, Director executiv adjunct,
și
2. Fundația ”Episcop Melchisedec” Roman, cu sediul în municipiul Roman, str. Xxxxxxxxx xxx Xxx, nr. 4, județul Neamț, reprezentată prin Arhimandrit (Xxxxx) Xxxxx XXXXXX, Președinte,
au convenit să încheie prezentul acord de parteneriat:
II. OBIECTUL ACORDULUI
1. Prezentul Acord de Parteneriat are ca obiect colaborarea dintre cele două părți în vederea sprijinirii Centrului de zi pentru copii aflați în situație de risc, din cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec” – Roman, care are drept scop principal oferirea de servicii sociale copiilor de vârstă preșcolară și școlară, din comunitatea romașcană, în vederea menținerii, refaceri și dezvoltării capacităților copilului și ale părinților săi, pentru depășirea situațiilor de criză, care ar putea duce la separarea copilului de familie și/sau la abandon școlar.
III. PRINCIPIILE DE BUNĂ PRACTICĂ ALE PARTENERIATULUI
1. Ambii parteneri trebuie să contribuie la realizarea proiectului în modalităţile prevăzute în prezentul acord de parteneriat.
2. Părţile trebuie să se consulte în mod regulat şi să se informeze reciproc asupra stadiilor privind evoluţia proiectului.
3. Partenerii trebuie să implementeze activităţile cu respectarea standardelor profesionale şi de etică cele mai înalte.
4. Partenerii sunt obligaţi să respecte regulile privitoare la conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor, iar în cazul apariţiei unui asemenea conflict să dispună luarea măsurilor ce conduc la evitarea, respectiv stingerea lui.
5. Semnatarii prezentului acord înţeleg şi acceptă faptul că rolurile şi responsabilităţile ce revin fiecăreia dintre părţile semnatare vor fi îndeplinite prin utilizarea de resurse umane, proprii şi prin externalizare de activităţi.
IV. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
1. Direcția de Asistenţă Socială Roman se angajează:
• Să acorde servicii sociale de calitate prin profesioniști;
• Să informeze partenerul de drepturile sociale stabilite în societatea românească;
• Să respecte confidențialitatea informațiilor;
• Să aducă la cunoștință partenerului următoarele documente: Strategia de dezvoltare pentru următorii 3 ani, Regulamentele de organizare şi funcţionare şi de ordine interioară, Codul etic și Standardele de funcționare;
• Să elaboreze chestionare pentru sondarea nevoilor de informare la nivelul municipiului Roman și să transmită datele Consiliului Local;
• Întâlniri de lucru pentru a analiza și îmbunătăți nevoia de informare a cetățenilor la condițiile și standardele impuse de UE;
• Pregătirea și desfășurarea campaniilor de promovare a serviciilor sociale oferite prin mass-media locală, afișe, pliante, fluturăși.
• Să întocmeasca un raport de evaluare cu recomandări;
• Să conștientizeze cetățenii că în această societate, pe lângă obligații au și drepturi prevăzute de legislația în vigoare;
• Să sprijine personalul fundației în identificarea și selectarea obiectivă a beneficiarilor, oferind informații cu privire la situația familiară, tipuri de beneficii și servicii sociale oferite familiilor beneficiarilor cantinei sociale;
• Să trimită lunar buletine informative autorităților locale cu situația statistică a beneficiarilor serviciului social.
2. Fundația ”Episcop Melchisedec” Roman se angajează:
• Să desfășoare activități de educare atât pentru copii, cât și pentru părinții acestora, activități de socializare și petrecere a timpului liber pentru copii, consiliere psihologică pentru copil și familie;
• Să asigure personal specializat care să se implice în organizarea, coordonarea și desfășurarea activităților mai sus enumerate, în conformitatate cu normele prevăzute în lege;
• Să procure și să asigure baza materială necesară desfășurării tuturor activităților ce vor avea loc în cadrul centrului (rechizite, papetărie, baza materială pentru activități de educație a copiilor);
• Să asigure tuturor beneficiarilor prezenți la activitătile zilnice o gustare caldă,
respectând normele de igienă sanitară;
• Să întocmească documentația prevăzută de lege în vederea obținerii avizelor de
funcționare, respectiv acreditare, ca furnizor de servicii sociale;
• Să țină evidența tuturor beneficiarilor prin întocmirea dosarelor personale ale acestora și să păstreze documentele pe toată durata existenței acestora în programele centrului;
• Să stabilească numărul de beneficiari și să realizeze selecția acestora într-o manieră obiectivă și transparentă, în baza unor criterii de selecție, în conformitate cu standardele obligatorii de funcționare a acestui tip de serviciu;
• Să colaboreze cu partenerul din proiect, în special în momentul selecției beneficiarilor, comunicând trimestrial evidența copiilor aflați în program;
• Să se consulte cu partenerul, în orice situație ce poate apărea pe durata desfășurării activităților centrului;
• Să respecte prevederile în gestionarea informației pentru a nu se încălca principiul confidențialității.
IV. DURATA ACORDULUI
1. Prezentul acord de parteneriat se încheie pe perioada Licenței de Funcționare a serviciului social. (Centrul de zi pentru copii aflați în situație de risc din cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec” este autorizat să funcționeze pe o perioadă de 5 ani, până la data 05.06.2027, conform Licenței de funcționare Seria LF, nr. 0000220, emisă de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție la data de 06.06.2022).
2. Încetarea acordului se face la data încheierii duratei acestuia sau la inițiativa oricărei părţi, cu un preaviz de 15 zile lucrătoare în situații deosebite.
V. CLAUZE FINALE
1. Procedura de lucru în cazul sesizărilor, are la bază contactul direct între
parteneri realizat sub orice formă (fax, telefon, adresă scrisă, etc.).
2. În situaţia în care unul din parteneri organizează întâlniri de lucru, mese rotunde, conferințe de presă, care au ca obiect activitatea parteneriatului, în mod
obligatoriu va informa pe celălalt partener cu cel puţin 2(două) zile înainte despre activitatea organizată.
3. Neîndeplinirea de către oricare din parteneri a obligațiilor asumate dă dreptul
celuilalt partener să sisteze colaborarea.
4. Modificarea prezentului acord se face numai cu acordul părților semnatare
sub forma unui act adițional la prezentul Acord de parteneriat.
5. Eventualele litigii care s-ar putea ivi pe perioada desfășurării prezentului Acord de parteneriat se vor rezolva pe cale amiabilă.
Prezentul acord a fost încheiat astăzi ………………………., în 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
Direcția de Asistenţă Socială Roman Fundația ”Episcop Melchisedec”
Director executiv adjunct, Președinte,
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxxxxx (Xxxxx) Xxxxx XXXXXX