Rezolvarea litigiilor Exemple de Clauze

Rezolvarea litigiilor. 6.1. Părţile contractante înţeleg că orice litigiu intervenit în derularea contractului să fie rezolvat pe cale amiabilă, prin negociere directă
Rezolvarea litigiilor. Litigiile de orice natura decurgand din incheierea, executarea,interpretarea, incetarea Contractului care nu pot fi rezolvate pe cale amiabila de catre Parti, sunt in competenta instantelor de drept comun.
Rezolvarea litigiilor. Orice neintelegere ivita intre parti referitoare la indeplinirea serviciului, respectarea contractului sau remunerarea serviciului va fi supusa spre solutionare instantei competente in a carei raza teritoriala se desfasoiara serviciul aflat in litigiu, cauza urmand a fi solutionata de instantele judecatoresti competente.
Rezolvarea litigiilor. (1) În cazul apariţiei oricăror dispute între partenerul de practică şi practicanţi, aceştia vor încerca sa le rezolve pe cale amiabilă. La cererea părţilor, Facultatea poate acţiona ca şi mediator.
Rezolvarea litigiilor. 8.1. Părțile prezentului acord înțeleg că orice litigiu intervenit în derularea acordului să fie rezolvat pe cale amiabilă. Litigiile nesoluționate în acest mod sunt de competența instanțelor de judecată competente.
Rezolvarea litigiilor. 10.1 Eventualele neintelegeri sau litigii care se pot naste in prezentul contract sau in legatura cu derularea acestuia, inclusiv cele referitoare la validitatea, interpretarea, executarea sau desfiintarea lui vor fi solutionate pe cale amiabila.
Rezolvarea litigiilor. 7.1. Orice diferende apărute între părți cu privire la valabilitatea sau rezultând din interpretarea, execuția sau rezilierea prezentului contract vor fi rezolvate de părți pe cale amiabilă.
Rezolvarea litigiilor. Eventualele neînțelegeri sau litigii care se pot ivi în prezentul contract sau în legătură cu derularea acestuia, inclusiv cele referitoare la validitatea, interpretarea, executarea sau desființarea lui vor fi soluționate pe cale amiabilă în cadrul Consiliului Profesoral sau în Consiliul de Administrație.
Rezolvarea litigiilor. 9.1. Eventualele neînţelegeri sau litigii care se pot naşte în prezentul contract sau în legatură cu derularea acestuia, inclusiv cele referitoare la validitatea, interpretarea, executarea sau rezilierea lui vor fi soluţionate pe cale amiabilă. PRESTATOR, BENEFICIAR INDIRECT, Director, Xxxxxxxxxx Xxxxxxx Anexa nr. 1 la Contractul de prestări servicii educaționale Nr. ………. din ………….…
Rezolvarea litigiilor. Eventualele neînţelegeri sau litigii care se pot naşte în prezentul Contract sau în legatură cu derularea acestuia, inclusiv cele referitoare la validitatea, interpretarea, executarea sau desfiinţarea lui vor fi soluţionate pe cale amiabilă. Prin semnarea prezentului contract, părţile semnatare se obligă să accepte şi să respecte întocmai prevederile prezentului Contract. Prezentul contract are ca anexe Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal VII.Alte clauze: