LEGISLAȚIA APLICABILĂ Exemple de Clauze

LEGISLAȚIA APLICABILĂ. 12.1 Prezentului acord, precum și oricărei utilizări a site-ului i se va aplica legea română. Orice litigiu între noi va fi supus spre soluționare instanțelor române.
LEGISLAȚIA APLICABILĂ. Această poliţă este guvernată de legislaţia română. Jurisdicţia pentru soluţionarea oricăror litigii ce pot apărea în legătură cu poliţa Dumneavoastră va fi de competenţa instantelor din România. Termenii şi Condiţiile prezente sunt în vigoare şi se aplică tuturor poliţelor emise la şi/sau după data de începere de 5 Iulie 2017
LEGISLAȚIA APLICABILĂ. -Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice; -Hotărârea nr. 395/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/ acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice; -Ordonanța de urgență nr. 195/2005, actualizată, privind protecția mediului; -Legea nr. 319/2006, actualizată, a securității și sănătății în muncă; -Legea nr. 307/2006, actualizată, privind apărarea împotriva incendiilor; -Legea nr. 132/2010, privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice.
LEGISLAȚIA APLICABILĂ. Art. 17 Prezentul Contract, precum și drepturile și obligațiile Părților care rezultă din derularea acestuia se supun legislației române în vigoare. Părțile convin ca toate neînțelegerile rezultate din interpretarea, executarea sau încetarea acestui Contract să fie rezolvate pe cale amiabilă. În caz contrar, orice litigiu decurgând din sau în legătura cu acest Contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desființarea lui, se va soluționa de către instanțele competente. XVI.
LEGISLAȚIA APLICABILĂ. 3.1. O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
LEGISLAȚIA APLICABILĂ a) Norme procedurale interne pentru achiziționarea de servicii de acordare de credit;
LEGISLAȚIA APLICABILĂ. Pentru prestarea serviciilor de traducere autorizată, ofertantul trebuie să respecte următoarele reglementări legale: - Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, - Hotărârea nr. 395/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizițiile publice/acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
LEGISLAȚIA APLICABILĂ. În cazul în care reședința dumneavoastră obișnuită se află într- o țară din Uniunea Europeană, prezentele Termene și condiții și relația dintre noi vor fi guvernate și interpretate în conformitate cu legile țării în care aveți reședința obișnuită. În toate celelalte cazuri, se va aplica legislația belgiană.

Related to LEGISLAȚIA APLICABILĂ

  • Legea aplicabilă (1) Prezentului Acord i se va aplica şi va fi interpretat în conformitate cu legea română.

  • LEGEA APLICABILĂ CONTRACTULUI Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

  • Limitarea raspunderii 8.1. Organizatorul este indreptatit sa ia toate masurile necesare in caz de tentative de frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei campanii.

  • Informatii Juridice Economice Financiare Si Tehnice III.1) Conditii de participare / III.1.3)

  • Situatia Economica Si Financiara 1.) Loturile: 1,2,3 Specificati cifra de afaceri medie anuala Cifra medie de afaceri globala pe ultimii 3 ani, respectiv 2017, 2018, 2019 trebuie sa fie cel putin egala cu suma de : - Lot 1 – 524.664 lei fara TVA; - Lot 2 – 1.148.160 lei fara TVA; - Lot 3 – 855.930 lei fara TVA Modalitatea prin care se demonstreaza indeplinirea cerintelor: Se va prezenta DUAE Operatorul economic (lider, asociat, tert sustinator) va completa cerinta corespunzatoare in DUAE Documente suport pentru probarea cerintei: - Bilanturile contabile pe ultimii 3 ani (2017, 2018, 2019) sau extrase de bilant inregistrat la organele competente, raport de audit, dupa caz, sau orice alte documente echivalente. - Modalitatea prin care se demonstreaza indeplinirea cerintelor: Operatorii economici care participă pe cont propriu vor depune un singur DUAE. Operatorii economici care se bazează pe capacitățile altor entități (terți susținători/ subcontractanți) vor depune un DUAE propriu si câte un DUAE separat pentru fiecare dintre entitățile pe care se bazează. Referitor la tert - avand in vedere Notificarea nr. 256/08.12.2016, se va solicita tuturor ofertantilor, ca odata cu depunerea DUAE sa prezinte angajamentul tertului sustinator. Documentele justificative care probeaza cele asumate in angajamente/acorduri vor fi soliciatate doar ofertantului declarat castigator. Operatorii economici care depun oferta in asociere/grup vor depune câte un DUAE pentru fiecare dintre membrii asocierii/grupului. Documentele solicitate pentru indeplinirea cerintei (bilanturi contabile, audituri financiare, alte documente) trebuie prezentate la solicitarea autoritatii contractante, dupa aplicarea criteriului de atribuire doar de catre ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, în vederea probării celor asumate prin DUAE. Documentele suport vor fi prezentate daca este cazul, de traducerea autorizata în limba româna. Note: Pentru conversia in RON, daca situatiile financiare sunt intocmite in alta moneda, se va lua in considerare cursul mediu anual publicat de BNR pentru fiecare an in parte. In cazul in care ofertantul isi demonstreaza situatia economica si financiara invocand si sustinerea acordata de catre o alta entitate, acesta va completa DUAE, iar angajamentul ferm - conform Formular nr. 11 - prin care tertul confirma faptul ca va pune la dispozitie ofertantului resursele financiare invocate se va depune odata cu DUAE. Avand in vedere Notificarea nr. 256/08.12.2016, se va solicita tuturor ofertantilor, ca odata cu depunerea DUAE sa prezinte angajamentul tertului sustinator (impreuna cu documentele anexe la angajament, transmise acestora de catre tert/tertii sustinatori, din care rezulta modul efectiv in care se va materializa sustinerea acestuia/acestora), acordul de asociere si acordul de subcontractare. Documentele justificative care probeaza cele asumate in angajamente/acorduri vor fi solicitate doar ofertantului declarat castigator la solicitarea autoritatii contractante.

  • Răspunderea părţilor 1. Pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute în prezentul contract, părţile răspund potrivit legii.

  • Limitarea răspunderii (1) Organizatorul este îndreptățit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudă a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei Campanii sau imaginea Organizatorului sau a afiliaților acestuia.

  • Rezilierea Rezilierea Contractului se poate realiza cu acordul comun al Părţilor. Contractul poate fi reziliat în mod unilateral de către: Cumpărător în caz de refuz al Vînzătorului de a livra Bunurile şi/sau de a presta Serviciile prevăzute în prezentul Contract; Cumpărător în caz de nerespectare de către Vînzător a termenelor de livrare/prestare stabilite; Vînzător în caz de nerespectare de către Cumpărător a termenelor de plată a Bunurilor / Serviciilor; Vînzător sau Cumpărător în caz de nesatisfacere de către una dintre Părţi a pretenţiilor înaintate conform prezentului Contract. Partea iniţiatoare a rezilierii Contractului este obligată să comunice în termen de 5 zile lucrătoare celeilalte Părţi despre intenţiile ei printr-o scrisoare motivată. Partea înştiinţată este obligată să răspundă în decurs de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării. În cazul în care litigiul nu este soluţionat în termenele stabilite, partea iniţiatoare va iniția rezilierea.