Drepturile părţilor Exemple de Clauze

Drepturile părţilor. A. Organizația gazdă dispune de următoarele drepturi:
Drepturile părţilor drepturile părţilor semnatare ale prezentului contract sunt cele prevăzute în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ.
Drepturile părţilor. Art. 6. Consiliul Județean Covasna, prin reprezentanți are dreptul de a monitoriza situația bunurilor date în administrare, respectiv dacă acestea sunt în conformitate cu afectațiunea de uz sau interes public local, precum și cu destinația avută în vedere la data constituirii dreptului.
Drepturile părţilor. Art. 9.1 Operatorul de Program își rezervă dreptul de a suspenda imediat contractul (printr-o notificare transmisă Promotorului de proiect):
Drepturile părţilor drepturile părţilor semnatare ale prezentului acord sunt cele prevăzute în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi în Regulamentul intern al grădiniței .
Drepturile părţilor. Art. 8.1. Operatorul de Program își rezervă dreptul - în caz de suspiciune de încălcare a prevederilor contractului de către Promotor - să suspende imediat contractul (printr-o notificare transmisă promotorului), până la momentul în care suspiciunea este invalidată;
Drepturile părţilor. 4.1. Organizația gazdă dispune de următoarele drepturi: dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea activităţii de voluntariat; dreptul de a iniţia conţinutul fişei de voluntariat, pe care o adaptează la solicitarea şi pregătirea voluntarului, precum şi la tipul de activităţi de voluntariat desfăşurate de către organizaţia gazdă; dreptul de a exercita controlul asupra modului de implementare a fişei de voluntariat prin coordonatorul de voluntari; dreptul de a constata abaterile voluntarului, raportate la clauzele stabilite în contractul de voluntariat, fişa de voluntariat şi/sau în fişa de protecţie a voluntarului. dreptul de a solicita voluntarului documente sau certificate de sănătate, necesare desfășurării activităților de voluntariat.
Drepturile părţilor. 4.1. Ministerul are dreptul:
Drepturile părţilor. 10. Fiecare membru asociat are următoarele drepturi:
Drepturile părţilor. Art.6. Prestatorul are urmatoarele drepturi; Să exploateze, in mod direct, activitatile de dezinfectie, dezinsectie si deratizare ce fac obiectul contractului de gestiune directa.