Definiția Beneficiar

Beneficiar beneficiarul contractului, respectiv achizitorul;
Beneficiar. Persoană fizică, titulară a contractului de furnizare încheiat cu Mandatarul, definită la capitolul A.2 din Contract.
Beneficiar solicitantul caruia i se atribuie contractul de finantare nerambursabila in urma aplicarii procedurii selectiei publice de proiecte;

Examples of Beneficiar in a sentence

  • Data prestării Servicii se consideră data semnării actelor de predare-primire a documentației și facturii fiscale de către Beneficiar.

  • Prezentul Contract este alcătuit în două exemplare identice, după sens şi conţinut, pe limba româna, având aceiaşi putere juridică, dintre care un exemplar se păstrează la Beneficiar, altul la Antreprenor.

  • Serviciile delegate se consideră predate de către Antreprenor şi recepţionate de către Beneficiar dacă Xxxxxxxxxx corespund informaţiei indicate în Dispoziţiile Beneficiarului privind inițierea a elaborării documentației, certificatului de urbanism pentru proiectare și graficul prestării Serviciilor, documentelor de însoțite, conform legislației în vigoare, standardelor, normelor tehnice, regulamentelor și prescripțiilor.


More Definitions of Beneficiar

Beneficiar persoană juridică / ONG care a realizat un proiect de investiţii şi care a încheiat un contract de finanţare cu AFIR pentru accesarea fondurilor europene prin FEADR; Cerere de Finanţare - solicitarea completată electronic pe care potenţialul beneficiar o înaintează pentru aprobarea contractului de finanţare a proiectului de investiţii în vederea obţinerii finanţării nerambursabile;
Beneficiar. Persoana fizică sau juridică căreia i se va plăti despăgubirea cuvenită la producerea riscului asigurat, pe baza manifestării de voință a Asiguratului/Contractantului;
Beneficiar reprezintă persoana fizică sau juridică parte contractantă a Contractului de furnizare de servicii de certificare pentru certificate digitale conform Regulamentului (UE) nr. 910/2014. În cazul în care Beneficiarul este persoană fizică acesta va avea și calitatea de Subiect; “Subscriber” refers to the natural person or legal entity that is the contracting party of the Subscriber agreement for digital certificates according to Regulation (EU) No. 910/2014. If the Subscriber is a natural person (s)he will also act as the Subject;
Beneficiar. Persoană titulară a contractului de furnizare servicii de asistenta, încheiat cu Prestatorul, definită la capitolul A.2 din Contract.
Beneficiar. Persoană juridica , incadrata ca si consumator B1 (consum anual de gaz mai mic de 23,25 MW), titulară a contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat cu Mandatarul.
Beneficiar. Definiția prevǎzutǎ la art. 2 al Condițiilor Contractuale Generale este valabilǎ sub rezerva cǎ, în ceea ce priveçte Contractul de asigurare tip rentǎ pentru studii, Beneficiarul trebuie sǎ fie în vârstǎ de maxim 17 ani la data încheierii Contractului çi, respectiv, în vârstǎ de minim 18 ani çi de maxim 22 de ani la data începerii Perioadei de platǎ a Rentelor.
Beneficiar înseamnă o persoană juridică/ fizică - Beneficiar al comenzii de transport transmisa catre GOPET. "Comandă FTL" /încărcare completă/ înseamnă o comandă de transport prin care este atribuit un vehicul dedicat, bunurile putand ocupa integral sau partial intregul vehicul. "Comanda LTL" / lot partial/ înseamnă o comandă de transport prin care este atribuit transportul de mărfuri, care nu ocupă întregul spațiu de încărcare din vehicul.